Momentul în care un avion de pasageri se prăbușeşte.
UPDATE: Cel puțin 32 de persoane au supraviețuit după ce avionul operat de Azerbaijan Airlines și care transporta 62 de pasageri și cinci membri ai echipajului s-a prăbușit lângă orașul Aktau din Kazahstan, potrivit The Guardian. Autoritățile kazahe au declarat miercuri că cel puțin 29 dintre supraviețuitori, printre care se crede că se numără și doi copii, erau tratați într-un spital din apropiere. Într-o declarație, Ministerul de Externe al Azerbaidjanului a afirmat că unii dintre supraviețuitori sunt în stare critică.
UPDATE: Agenţia azeră de presă Azertac a confirmat numărul persoanelor aflate la bord şi a relatat că există supravieţuitori care primesc asistenţă medicală, iar informaţii cu privire la eventuale victime vor fi furnizate în scurt timp. Cel puţin 28 de persoane au fost salvate în viaţă, iar operaţiunile sunt în curs de desfăşurare, au anunţat autorităţile kazahe. Cu toate acestea, au fost raportate şi decese, inclusiv piloţii aeronavei, relatează DPA.
Avionul Embraer 190 a încercat o aterizare de urgenţă la Aktau, în sud-vestul Kazahstanului, după ce s-a ciocnit cu un stol de păsări, a relatat Azertag, citând primele rapoarte ale companiei aeriene. Aeroportul din Groznâi ar fi fost închis din cauza ceţii, forţând aeronava să devieze spre Mahacikala, capitala republicii ruse Daghestan. Aktau, pe ţărmul estic al Mării Caspice, este situat la aproximativ 200 de kilometri de Mahacikala, pe ţărmul vestic.