La 20 august, de sărbătoarea națională a Ungariei, maghiarii celebrează ziua când, în 1083, papa Grigore al VII-lea, la rugămintea regelui Ladislau I, i-a canonizat pe regele Ștefan I împreună cu fiul său cel mare Emeric (Imre) – omorât de un mistreț în 1031, lângă satul bihorean Hodoș – și călugărul venețian Gerhard (Gerardo Sagredo) de Cenad, omorât în 1046 de ungurii păgâni care l-au băgat într-un butoi și l-au rostogolit în Dunăre de pe stânca din dolomită care poartă azi numele episcopului.
Maghiarii au câteva simboluri naționale pe care le-au construit în jurul istoriei lor și, mai ales, în jurul unor legende, pe care le-au fabricat și promovat în scopul păstrării unei identități de multe ori cosmetizată, așa cum, de altfel, au făcut și fac mai toate națiunile.
Cruciale în definirea Ungariei drept stat creștin cu misiune apostolică stau imaginea regelui Ștefan I, întemeietorul regatului Ungariei și primul rege creștin al maghiarilor, și, mai ales, coroana acestuia, Sfânta Coroanăa Regelui Ștefan.
Departe de noi intenția, în chiar această zi de sărbătoare pentru maghiari, de a trece printr-o o analiză istorică riguroasă mitologia maghiarismului! Trebuie, însă, să ne oprim la câteva elemente comune ale istoriei popoarelor noastre, român și maghiar, care au legătură directă cu simbolistica despre care aminteam mai sus.
Punctual, e vorba despre înrudire, despre Biserica Ortodoxă și despre Romania (Imperiul Bizantin), elemente care au marcat decisiv evoluția celor două popoare și națiuni.
Așadar, fără a ne opri în mod special la poveștile care converg spre o ascendență românească(valahă) a viitorului rege al ungurilor, urcând pânăla ducii ardeleni, trebuie să punctăm faptul că acesta a primit la naștere numele de Vajk (Voicu, Waik) fiind botezat în ritul bisericii răsăritene, bunicul său Gyula (Jula, Geula) primind botezul creștin direct la Constantinopol.
Așadar, dinastia lui Arpad s-a creștinat mai întâi în credința creștină a Imperiului Roman de Răsărit.
Revenind la Vajk, anul nașterii sale nu este cunoscut, însă majoritatea istoricilor e de acord că evenimentul s-a petrecut după 972 la Strigoniu (Esztergom). Educat la curtea tatălui său, principele Geza, de episcopul Adalbert de Praga, care l-a rebotezat în ritul bisericii occidentale, dându-i numele întâiului sfânt martir, Ștefan, sub presiunea imperiului german.
După moartea tatălui său, Ștefan va câștiga controlul asupra teritoriilor controlate de triburile maghiare și aliații lor turcici, câștigând războiul cu ruda sa păgână ardeleană Koppany.
La fel ca în poveștile românilor cu Făt Frumos, Ștefan este prezentat de istoriografia maghiară într-o ipostază glorioasă în biserica de la Esztergom, unde papa îi pune pe cap coroana (viitoarea Sfântă Coroană) într-o procesiune inspirată din cea a încoronării împăratului german Otto cel Mare, uns cu mirul sfânt pe frunte înainte de a i se pune pe cap coroana și de a i se înmâna însemnele puterii.
Un sâmbure de adevăr există, totuși, în toată această poveste și anume că procesiunea a avut ceva germanic, adică a fost făcutădin ordinul împăratului german Otto al III-lea care i-a trimis lui Ștefan o diademă (firește, nu Coroana Sfântă) și care a determinat trimiterea de către papa Silvestru al II-lea a a unei scrisori de binecuvântare.
Cea ce istoriografia maghiară cam sare este faptul căȘtefan acceptase (mai mult de nevoie) suzeranitatea germanăși căalt preț al încoronării a fost, așa cum avea săarate după75 de ani papa Grigore al VII-lea care a pretins si el suzeranitatea asupra Ungariei, căȘtefan pentru a fi încoronat „a oferit și a predat cu devoțiune Ungaria Sfântului Petru și Sfântului SĂƒu Scaun„, acțiune care avea săaducăși titlul de regat apostolic acordat Ungariei.
Alt element neglijat de aripa propagandisticăa istoriografilor maghiari este faptul că, în ciuda „predării„ regatului către Roma și Imperiul German, vreme de câteva secole, cea mai importantăputere care a exercitat efectiv suzeranitatea asupra Ungariei a fost Imperiul Bizantin (bineînțeles, asta înainte de cucerirea de ocupațiile turcești și „elierarea„ austriacă„).
Ceea ce ne aduce aminte de cel mai important simbol al națiunii maghiare, Sfânta Coroană, mai importantăde multe ori în istoria Ungariei decât regii înșiși, care nu stăpâneau coroana, ci domneau în numele și pentru coroană!
Ei bine, Sfânta Coroană, fărăde care niciun rege maghiar, chiar dacăavea puterea efectivă, nu putea domni, este de origine bizantinăși nu are nicio legăturăcu Roma.
Înforma sa actuală, coroana este compusădin 3 părți, coroana grecească(coroana propriu-zisă) peste care s-a adăugat o semi-cupolăîn stil catolic și apoi o cruce.
Coroana greceascăeste compusădintr-o diademăînaltăde 5,2 centimetri și cu un diametru de 20,5 centimetri, din aur decorat cu mai multe imagini religioase și laice. Imaginea de pe avers, realizatădin email, îl reprezintăpe Iisus Hristos Pantocrator (Cel Atotputernic) încadrat de Arhanghelii Mihail și Gabriel, urmate de cele ale martirilor Gheorghe și Dumitru și Cosmas și Damian. Pe reversul diademei bizantine se găsește o reprezentare a basileilor (împăraților) Mihail Dukas al VII lea și Constantin Porfirogenetul. Lângăacestea este reprezentat regele maghiar Geza I, având alături o inscripție în limba greacă“Lui Geza I, credinciosul rege al turcilor„ – descriere confirmatăde izvoarele bizantine contemporane care îi denumeau pe maghiari “turci„.
Coroana latinăeste alcătuitădin patru benzi de aur late de 5,2 centimetri lipite peste diadema bizantinăși unite pentru a forma o cupolă. Pe aceste benzi sunt reprezentați opt din cei doisprezece apostoli și Iisus Hristos.
Crucea din vârful coroanei maghiare ar fi fost adăugatăîn secolul al XIV-lea și nu are nicio legăturăcu restul ansamblului, lipirea ei afectând, din păcate. icoana lui Iisus Hristos.
Așadar coroana nu numai cănu a fost primităde la papă, dar nici măcar nu a stat pe capul Sfântului Ștefan.
Cel mai probabil, coroana greceascăprovine din perioada regelui Bela al III-lea și a fost primităde la suzeranul său, basileul Manuel I Comnen, la curtea cărui, la Constantinopol, a crescut regele maghiar.
Odiseea Coroanei, de la Orșova în seifurile de la Fort Knox
Nu are importanță, însă, pentru maghiari originea realăa coroanei, simbolistica acesteia confundându-se, de multe ori, cu Ungaria și cu națiunea maghiară.
Povestea Coroanei este una fabuloasă, acesta fiind de-a lungul secolelor ori furată, mutată, ascunsă, scoasăpeste granițele Ungariei și readusăîn final la Budapesta.
Pânăla stingerea dinastiei lui Arpad, în 1301, corona a fost ținutăîn catedrala regilor din Alba Regia (Székesfehérvár), apoi a ajuns la Visegrád (lângăBudapesta), la Bratislava, sau la Buda.
Înperioada războiaielor napolioniene, Casa de Habsburg, care domnea peste Ungaria și care deținea Coroana, a mutat-o la Mukachevo, în actuala Ucraină.
Întimpul revoluției din 1848, liderul maghiar Kossuth Lajos a luat cu el coroana și bijuteriile regale și, în pragul înfrângerii revoluționarilor, a îngropa tezaurul într-o cutie din lemn într-o pădure din apropiere de Orșova.
În1853, dupăcompromisul autro-ungar, coroana a fost dezgropatăși s-a întors în castelul Habsburgilor din Buda.
Cel de-al doilea război mondial a făcut ca germanii (de aceastădatăaliații hitleriști ai lui Horty) săpunădin nou mâinile pe coroană.
La 4 mai 1945, Divizia 86 de Infanterie a Statelor Unite ale Americii a recuperat tezaurul maghiar din zona localității austriece Matsee.
Garda Maghiarăa Coroanei a predat oficial simbolurile statului maghiar americanilor, pentru a le feri de noul „aliat„ al statului maghiar, Uniunea Sovietică.
Tezaurul a stat în seifurile blindate ale SUA de la Fort Knox, Kentucky, pânăîn 6 ianuarie 1978, când administrația președintelui Jimmy Carter a returnat coroana și bijuteriile statului maghiar.
.gif)
