Amintirile pe care le creezi vara sunt cele pe care le povestești tuturor chiar și peste ani, iar la Iulius Town ne asigurăm că fiecare membru al familiei se bucură de experiențe inedite. Cei mai mici sunt așteptați în fiecare sâmbătă la Kids Garden Adventures, iar duminica, la atelierele creative. Pasionații de cinematografie sunt așteptați la film în aer liber, iar microbiștii se pot bucura în continuare de meciurile din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal, difuzate în Iulius Town!
Weekend-ul acesta, Movie Nights transformă Iulius Gardens într-un cinema în aer liber dedicat întregii familii. Vineri, 10 iulie, de la ora 20.00, va fi proiectat filmul „Dead Poets Society”, sâmbătă, de la aceeași oră, cei mici sunt invitați să descopere povestea simpaticului papagal din animația „Rio”, iar duminică, tot de la ora 20.00, va rula „The Prestige”. Accesul este gratuit.
În Iulius Gardens continuă și seria transmisiunilor meciurilor din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal. În zona Lake plaza am amenajat un spațiu special, unde poți veni împreună cu prietenii pentru a vă bucura de atmosfera competiției și de o experiență inedită. Accesul este gratuit.
Mai mult, în fiecare vineri, sâmbătă și duminică, până pe 19 iulie, te așteptăm cu provocări și premii. Dacă vii la Centrul de Premiere aflat în zona Lake Plaza cu o oră înainte de începerea meciului, poți participa la un concurs special, iar cei mai iscusiți participanți vor primi premii oferite de Iulius Town.
Dacă încă nu ai plecat în concediu, Iulius Town te așteaptă, alături de cei mici, la o serie de activități interactive. Sâmbătă, 11 iulie 2026, de la ora 18.00, Kids Garden Adventures propune o experiență plină de energie special creată pentru copii, alături de mascotele Mickey și Minnie în Iulius Gardens. Prin provocări captivante, jocuri de echipă și misiuni distractive, cei mici își vor testa limitele, își vor dezvolta creativitatea și vor descoperi bucuria aventurii alături de Happy Team.
Tot pentru cei mici, în fiecare duminică au loc atelierele Creative Workshops for Kids, unde participanții își pot lăsa imaginația să zboare. În acest weekend, începând cu ora 17.00, copiii sunt invitați la ateliere de creație pline de culoare, imaginație și distracție în aer liber.


