Al treilea mall la Timișoara – parc de retail și hypermarket pe 5 hectare – unde va fi localizat

Posted on aug. 23 2019 - 7:18pm by petre

Un nou parc de retail va fi construit, în curând, în Timișoara, acesta fiind și primul proiect imobiliar demarat sub brand propriu pe plan local de Oasis Retail & Development Consulting. Două dintre cele trei terenuri achiziționate de dezvoltator în acest sens au fost tranzacționate cu ajutor agenției Hitch&Mosher, unul dintre principalii jucători activi pe piața din zona de vest a țării.

Noul parc de retail, dezvoltat sunt brandul propriu Oasis – Prima Shops, va cuprinde un hypermarket și o galerie comercială cu o suprafață de circa 10.000 de mp. Proiectul dispune de o suprafață totală de mai bine de 5 hectare, dintre care peste 2,3 hectare din două terenuri pentru care Hitch&Mosher a asigurat consultanța și a intermediat vânzarea.Prima 3

Terenurile sunt localizate pe Bulevardul Stan Vidrighin între străzile Constructorilor și Chimiștilor. Lucrările vor fi demarate la începutul anului viitor.

„Nu este doar o tranzacție importantă pentru compania noastră, ci și pentru Timișoara. Ne bucură faptul că tot mai mulți dezvoltatori de prestigiu aleg să investească în orașul nostru, iar noi, ca și agenție, suntem deschiși către astfel de colaborări”, a declarat Marius Șchiopotă, Managing Partner Hitch&Mosher, agenție care a obținut în cadrul ediției din 2019 a Galei Profesioniștilor în Imobiliare, pentru al treilea an consecutiv, premium pentru „Cel mai puternic brand imobiliar local” din Timișoara.Prima shop galerie Rimisoara

sursa: Imobiliare.ro

Comments

comments

About the Author