Nenorocire în Timiș – o femeie a murit și alta e grav rănită după ce au fost lovite în plin pe trecerea de pietoni
La data de 22 septembrie 2026, în jurul orei 20:51, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, în localitatea Variaș, ar fi avut loc un accident rutier.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde, din primele verificări, au constatat faptul că un bărbat, de 48 de ani, ar fi condus un autoturism dinspre localitatea Gelu înspre localitatea Periam, iar, la un moment dat, ar fi surprins și accidentat doi pietoni, respectiv două femei care se aflau angajate în traversarea drumului public, pe trecerea pentru pietoni.
În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul unei femei, în vârstă de 53 de ani, și rănirea unei femei, în vârstă de 39 de ani.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


