Au început forajele pentru studiul geotehnic necesar proiectării noului stadion „Dan Păltinișanu” din Timișoara.

Anunțul a fost făcut de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care a precizat că această etapă este necesară pentru stabilirea detaliilor tehnice ale viitoarei arene.
Studiul se desfășoară în opt puncte. Patru dintre foraje vor ajunge la o adâncime de 25 de metri, iar celelalte patru la 30 de metri. Informațiile obținute despre structura și caracteristicile solului vor fi folosite de proiectanți pentru stabilirea soluțiilor tehnice ale stadionului.
„Este un prim pas pe care îl facem pentru construirea arenei și putem spune că de astăzi au început lucrările”, a transmis Alfred Simonis. Președintele CJ Timiș a precizat că este un moment așteptat de mult timp și că, în paralel cu studiul geotehnic, sunt purtate discuții cu proiectanții privind forma viitoarei arene.
Potrivit acestuia, randările prezentate zilele trecute reprezintă un punct de plecare pentru proiect, însă forma finală a stadionului va include unele modificări. Acestea vor fi în principal de ordin estetic și nu vor viza capacitatea arenei sau alte elemente majore ale proiectului.
Forajele pentru studiul geotehnic vor dura aproximativ o săptămână, după care proiectanții vor putea continua etapele necesare pentru realizarea proiectului tehnic al noului stadion.
„Facem totul pentru Timiș!”, a transmis Alfred Simonis.


