Zeci de șoferi amendați de 1 mai pe cele mai circulate șosele din Timiș

Posted on mai 2 2022 - 11:09am by petre

La data de 1 mai a.c., în intervalul orar 14:00-22:00, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au organizat o acțiune pe DN 59 și DN 6, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Polițiștii au legitimat 80 persoane și au controlat 92 de  autovehicule.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.351 lei, pentru nerespectarea normelor rutiere conform OUG 195/2002 lei.

Au fost reținute, în vederea suspendării, 15 permise de conducere, dintre care:

-11 pentru depășirea limitelor legale de viteză;
-3 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului;
-1 pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare.

Au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul rutier.

Exemplu:

Poliţiştii Serviciului Rutier au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 24 de ani, care conducea un autovehicul în localitatea Șuștra, fără a respecta limita legală de viteză prevăzută pentru acel sector de drum, respectiv rulând cu o viteză de 141 km/h, în timp ce a efectuat o depășire neregulamentară pe marcajul pietonal.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, fiind dispusă măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru o perioadă de 180 de zile. De asemenea, i-a fost înmânată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Comments

comments

About the Author