Bătălia de la Călugăreni a avut loc în data de 23 august (13 august conform vechiului calendar) 1595. Oastea aliatămunteano-transilvăneană, condusăde Mihai Viteazul, a obținut o importantăvictorie asupra oștilor otomane invadatoare conduse de Sinan Pașa.
Victoria de la Călugăreni, urmatăde retragerea tacticăîn munți, a fost valorificatăprin victoria din Bătălia de la Giurgiu, la mijlocul lunii octombrie 1595.
Raportul de forțe era net favorabil oastei otomane. ÃŽntr-un raport al ambasadorului Spaniei, era scris:
„…dintr-o parte au intrat în luptă20.000 de oameni ai marelui vizir, de cealaltăparte cei 10.000 de mobilizați din partea Valahiei, mulți mai puțini comparativ cu puterea turcă„.
Înceea ce privește efectivele oștilor aliate, se poate aprecia căMihai Viteazul a avut sub comanda sa cel mult 10.000 de militari și un parc de artilerie compus din 12 tunuri mari de câmp. Cronica oficialăvorbește de 8.000 de munteni și 2.000 de unguri. Acest raport de forțe net defavorabil aliaților explicăalegerea făcutăde voievod pentru terenul de la sud de Călugăreni, care era împădurit, mlăștinos, străbătut de râul Neajlov, în care deplasarea atacatorilor se putea face numai pe un singur drum, cu un punct obligatoriu de trecere peste podul îngust de peste râu. Înacest spațiu, superioritatea numericăa turcilor nu a putut fi valorificată, configurația terenului impunând atacul în valuri, fărăa fi cu putințădesfășurarea largăpe flancuri. Bătălia de la Călugăreni a cuprins trei faze, cu conținut, desfășurări și trăsături diferite.
Prima fazăa bătăliei
Prima fazăa bătăliei s-a petrecut în dimineața zilei de 13 august 1595 și s-a caracterizat prin atacuri de tatonare ale celor doi adversari. Înzori, cavaleria românăa atacat prin surprindere cavaleria otomanădin fața Călugărenilor, împingând-o peste râul Neajlov. Mihai și-a constituit dispozitivul de luptădin 10.000 de oșteni pe douălinii, cu zece tunuri, pe malul nordic al râului. Rezerva de 6.000 de oameni aflați sub comanda lui Albert Király, în rândurile căreia se aflau și oștenii secui trimiși în ajutor de principele Ardealului, a fost amplasatăla distanțădestul de mare, la nord-vest de Călugăreni. Aceastăamplasare a rezervelor urmărea săfacăfațăunui eventual atac otoman care s-ar fi produs dinspre Singureni. Pericolul s-a dovedit real, într-acolo aveau săacționeze forțele otomane ale lui Hasan Pașa, beilerbeiul Rumeliei.
Dupăce cavaleria sa a fost respinsă, Sinan Pașa a trimis în luptăo grupare de 12.000 de luptători. Dupăce i-a lăsat pe turci sătreacăpeste râu, Mihai Viteazul i-a supus unui puternic bombardament de artilerie, dupăcare i-a atacat în forță, alungându-i la sud de Neajlov. Prima fazăa bătăliei s-a încheiat în favoarea românilor.
A doua fazăa bătăliei
A doua fazăa bătăliei a început la prânz. Sinan Pașa, conducătorul oștii otomane, a hotărât săînceapa atacul împotriva românilor cu toate forțele de care dispunea. Ienicer au atacat frontal peste pod, în timp ce o grupare comandatăde Mehmet Satârgi Pașa (cel care trebuia săfie numit beilerbei al Èšării Românești) a efectuat o manevrăde învăluire prin est. Înacelași timp, beilerbeiul Rumeliei, Hassan Pașa, a efectuat o manevrălargăde învăluire prin vest. Lovitura ienicerilor a fost extrem de puternică. Pentru a lărgi frontul de atac, ienicerii au folosit, pe lângăpodul deja existent, și bușteni și scânduri așezate peste mlaștină. Artileria, archebuzierii și infanteria românăau reușit săopreascăatacul. Înacelași timp însă, spahiii din flancul drept al otomanilor au trecut râul printr-un vad și au amenințat întreaga aripăstângăa românilor. Atacat cu putere frontal și din flanc, Mihai a ordonat retragerea eșalonului întâi către rezervele din spatele Călugărenilor, din cauza presiunii inamicului românii fiind nevoiți săabandoneze tunurile. Dupăce s-a terminat retragerea și toate trupele române s-au reunit, înaintarea turcilor a fost oprită.
A treia fazăa bătăliei
„Înacel loc, în dosul satului Călugăreni, are loc contraatacul lui Mihai în față, ajutat în flanc de Albert Kiraly (turcii fuseserăprinși ca într-un clește).„
Ultima fazăa bătăliei s-a desfășurat în după-amiaza aceleiași zile și s-a materializat într-o puternicăofensivăa românilor. ÃŽnaintea de începerea atacului, căpitanul Cocea și oamenii lui s-au reîntors dintr-o misiune de recunoaștere, voievodul român având la dispoziție un număr de soldați odihniți, care nu participaserăîncăla luptă. Mihai Viteazul a hotărât săexecute un puternic contraatac, o loviturăcombinatăfrontalăși o manevrăde învăluire pe flancul stâng al inamicului. Satîrgi Pașa a fost respins către ieniceri. Otomanii au fost înghesuiți într-un spațiu foarte îngust din nordul Neajlovului, având podul în spate ca singurăcale de retragere. Contraatacul s-a prelungit pânăla pod, toate tunurile au fost recuperate, iar focul artileriștilor români și al archebuzierilor a provocat pierderi foarte grele turcilor. ÃŽncercând săstabilizeze situația, Sinan Pașa a avansat în fruntea trupelor de elită. Retragerea turcilor în fața atacurilor continui ale românilor s-a transformat în debandadăîn momentul în care detașamentul de 400 de călăreți ai căpitanului Miron Alexandru Cocea a atacat spatele armatei otomane și tabăra aflatălângăsatul Hulubești. Înderuta care a cuprins armata otomană, valul fugarilor a antrenat și garda lui Sinan Pașa și pe marele vizir, care a fost aruncat în mlaștină, de unde a fost salvat de un credincios al său. Doar apariția forțelor lui Hasan Pașa în flancul drept al românilor i-a ferit pe otomani de dezastru. Mihai Viteazul a întrerupt urmărirea fugarilor și și-a concentrat atacul cu atâta impetuozitate împotriva noilor intrați în luptă, încât Hasan Pașa, cuprins de panică, a părăsit în fugă, în fruntea călăreților săi câmpul de luptă.
Urmările bătăliei
Un număr de 7.000 de otomani au căzut pe câmpul de luptă, iar tunurile acestora și un steag verde al profetului au căzut în mâinile românilor. Prin victoria obținutăla Călugăreni, Mihai reușise săatingăprincipalele obiective: a provocat pierderi importante dușmanului, l-a demoralizat și întârziat avansarea turcilor, a câștigat timpul necesar pentru concentrarea forțelor antiotomane.
ÃŽntr-un consiliu de război, Mihai Viteazul a hotărât săse retragăcătre munți, unde avea săaștepte ajutoare din Transilvania și Moldova. Replierea s-a executat noaptea, aplicându-se o stratagemăcare a ținut sub tensiune tot timpul armata otomană. O cronicăotomanăa consemnat căromânii au „aprins focuri … și au mânat cu steagurile o cireadăde bivoli cu țipete și zgomote„ și de asemenea au provocat explozii. Dimineată, când marele vizir a vrut săreia atacul, a văzut căarmata românăse retrăsese. Dupăce s-a retras prin Târgoviște, de unde a luat toate lucrurile de valoare, armata lui Mihai Viteazul s-a oprit în tabăra de la Stoenești, de lângăpasul Bran-Rucăr, unde a ocupat o poziție avantajoasăde apărare.
Înacest timp s-a produs intervenția militarăa Poloniei în Moldova, domnitorul Ștefan Răzvan, unul dintre cei mai credincioși aliați ai lui Mihai, a fost alungat de pe tron de Ieremia Movilă. Pe parcursul întregului an 1595, situația politicădin Moldova a rămas neclară, aici existând de facto doi domnitori: Ieremia Movilăpe tron și Ștefan Răzvan cu oastea lui, retras mai întâi la Trotuș și mai apoi în Muntenia.
Dupăînfrângerea suferităla Călugăreni, reorganizându-și oastea, Sinan Pașa a înaintat prudent către București. Cum intenția lui era sătransforme Èšara Româneascăîn pașalâc, Satîrgi Mehmed Pașa a fost numit beilerbei și a primit sub comandăo garnizoanăputernicăde 10.000 de oameni, care trebuia săconstruiascășanțuri de apărare și valuri din pământ întărit cu bârne și cu căptușealădin lemn. Dupăacest moment, Sinan Pașa s-a îndreptat către Târgoviște, unde a ajuns în primele zile ale lui septembrie. Și aici a ordonat construirea unor întăriri din pământ, apărate de 1.500 de oameni și 30 de tunuri. Grosul armatei turcești s-a îndreptat către Stoenești. Aici otomanii au ocupat o poziție în fața armatei lui Mihai. Din prudență, dar și datorităaltor factori, (condițiile foarte grele de teren, pierderile mari suferite pânăîn acel moment, lipsa ajutorului din partea tătarilor, cât și datorităfaptului cănumeroși otomani s-au împrăștiat dupăpradă), Sinan Pașa nu a atacat.
La sfârșitul lui septembrie, Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, a pornit în ajutorul aliatului său cu 13.200 de mercenari, 8.000 de secui, 1.500 de germani trimiși de arhiducele Maximilian și 300 de călăreți din Toscana.
Aceste forțe reunite au început în octombrie marșul împotriva otomanilor, care au fost înfrânți la Târgoviște (6-8 octombrie), București (12 octombrie), și în Bătălia de la Giurgiu (15-20 octombrie).
sursa: wikipedia care citează:
Alexandru Atanasiu, Bătălia de la Călugăreni, 1595, București, 1928.
Nicolae Bălcescu, Românii supt Mihai-voievod Viteazul, în Opere, vol. III, București, 1986.
Ioan Mărculeț, Gheorghe Popa-Tutoveanu, Călugăreni (23 august 1595). Moment de glorie în trecutul Èšării Românești, București, 2009.
Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Ed. Cartea Românească, București, 1925.
.gif)
