Vestea de care se temeau toți românii din Marea Britanie

Posted on Iul 31 2017 - 8:28pm by petre

Libertatea de circulaţie a cetăţenilor între Marea Britanie şi Uniunea Europeană va fi menţinută doar până în martie 2019, a declarat un purtător de cuvânt al prim-ministrului Theresa May, în contextul disensiunilor pe această temă între unii membri ai Guvernului de la Londra.

„Libera circulaţie va fi oprită în martie 2019″, a transmis purtătorul de cuvânt, adăugând că autorităţile britanice au stabilit deja unele detalii, inclusiv propuneri privind drepturile cetăţenilor UE după ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar, informează site-ul postului SkyNews.

Oficialul britanic a mai adăugat că propunerile pentru un nou sistem de control al imigraţiei după Brexit vor fi prezentate la timpul cuvenit, precizând că „ar fi greşit să speculăm despre cum ar putea să arate acestea ori să sugerăm că libertatea de circulaţie va continua ca şi până acum”.

Într-un interviu pentru publicaţia The Sunday Times, Liam Fox, ministrul britanic al Comerţului, a declarat că menţinerea libertăţii de circulaţie a cetăţenilor între Marea Britanie şi Uniunea Europeană după Brexit ar fi incompatibilă cu rezultatul referendumului din iunie 2016.
Pe de altă parte, ministrul britanic al Finanţelor, Philip Hammond, afirma că există un „consens larg” în Guvernul Theresa May privind un acord tranzitoriu post-Brexit care ar urma să fie valabil pentru o durată de până la trei ani.

„Acest lucru ar însemna menţinerea în vigoare a multor aranjamente în mod foarte similar cu valabilitatea dinaintea ieşirii din Uniunea Europeană”, inclusiv continuarea liberei circulaţii, explica Philip Hammond.

sursa: Mediafax

Comments

comments

About the Author