Potrivit CFR Călători și în acest an românii vor putea ajunge direct în Grecia cu trenul.
Pasagerii care doresc să ajungă cu trenul în Grecia, vor putea călători între Bucureşti Nord – Salonic şi retur, o dată pe săptămână, cu plecare vineri la ora 12:45 din Bucureşti şi sosire în Salonic sâmbăta la ora 6:30.
Întoarcerea se face duminica cu plecare din statia Salonic la ora 23:10 și sosire în staţia Bucureşti Nord luni, la ora 19:00. Trenul care circulă către Grecia va avea în compunere un vagon clasa a 2-a, un vagon cuşetă cu 6 locuri, respectiv 4 locuri în cabină. Un bilet de călătorie dus, Bucureşti – Salonic, costă aproximativ 45 euro la vagon clasa a 2-a, 56 euro la vagon cuşetă de 6 locuri şi 62 euro la vagon cuşetă de 4 locuri.
Trenul care circula spre Sofia pleacă zilnic la ora 12:45 și ajunge 22:30. Un bilet de călătorie dus costă aproximativ 30 euro la clasa a 2-a. De la Sofia plecarea este la 9:20 și sosirea în stația București Nord la ora 19:00.
Trenul către Turcia va circula zilnic între 3 iunie – 1 octombrie 2018 şi va avea în compunere un vagon cuşetă cu 4 locuri în cabină. Acesta va pleca din stația Bucureşti la ora 12:45 şi va sosi în stația Halkali dimineaţa, la ora 7:40. Între Halkali şi gara Sirkeci, din centrul oraşului Istanbul, compania feroviară turcă (TCDD) asigură transport auto, astfel:
cu plecare din Halkali la ora 8:00 și sosire în Istanbul la ora 9:00.
cu plecare din Istanbul la ora 20:00 și sosirea în Halkali la ora 21:00.
Din stația Halkali trenul pleacă la ora 21:40 și ajunge în staţia București la ora 19:00, a doua zi. O călătorie dus către Halkali/Istanbul costă aproximativ 54 euro, la vagon cuşetă cu 4 locuri. Preţurile pot varia în funcţie de cursul valutar.