Un bărbat și-a dat jos pantalonii în benzinărie la Timișoara pentru că WC-ul era închis

Posted on oct. 14 2024 - 10:25am by petre

La data de 12 octombrie a.c., polițiștii Secției 1 Urbane au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

În fapt, la data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 18:30, poliţiştii au fost sesizați de o femeie de 33 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-o stație de alimentare cu carburant situată pe Calea Dorobanților, o persoană necunoscută ar fi săvârșit acte de exhibiționism în public.

De fapt omul care venise la benzinărie să alimenteze, supărat că grupul sanitar al stației era închis, și-ar fi dat jos pantalonii și ar fi amenințat-o pe vânzătoare că își face nevoile chiar acolo dacă nu este lăsat să intre la WC.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au identificat un bărbat de 39 de ani, bănuit de comiterea faptei, acesta fiind condus la audieri.

În baza probatoriului administrat, la data de 12.10.2024, bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș.

Comments

comments

About the Author