Interviu cu Urbán András, regizorul spectacolului „Maghiar„ , a cărui premierădeschide Festivalul TESZT 2016
- Spectacolul Banul Bank, prezentat anul trecut la festivalul TESZT, a fost un mare success. Câteva săptămâni mai târziu, la Festivalul POSZT din Pecs (Ungaria), același spectacol s-a sfârșit cu scandal, conform presei . Doriți săcomentați asta?
- Reprezentația de la POSZT, dupăcum am văzut-o noi, a fost un succes. Ziarele însăau avut o altăpărere. Ceea ce chiar s-a întâmplat a fost căunul dintre membrii juriului s-a ridicat la un moment dat și dupăcâteva comentarii a ieșit din sală. Asta în momentul scenei în care îi cerem publicului săiasădacăsimte căafirmația rostităde actori este valabilă pentru ei. Deci și domnul respectiv a ieșit ca parte a spectacolului. Lumea a fost un pic surprinsăde reacția lui. Asta e tot ce s-a întâmplat. Dar ceea ce considerăm foarte supărător este faptul căchiar unul dintre membrii juriului ne-a zis dupăspectacol căel nu a vrut săaducem acest spectacol la festival, nu a fost de acord, pentru căspectacolul nostru are niște conotații politice negative referitor la Ungaria. Pentru mine a fost un șoc săvăd căcineva poate săjudece un spectacol nu dupăcalitățile lui artistice, ci dupămesajul lui ideologic și politic, imaginat de fapt numai de el. Teatrul, dupăpărerea mea, trebuie săfie un fel de catalizator pentru începerea unor discuții. Problemele unei societăți și ale unei națiuni pot fi discutate chiar cu ajutorul artei, și cu ajutorul pieselor de genul Banului Bank al nostru.
- Demitizarea valorilor naționale imaginare și exacerbate de către o comunitate este un program estetic în spectacolele regizate de dumneavoastră?
- E drept căam abordat aceastătemăîn ultima vreme. De fapt cred căproblema cea mai mare este căexistălucruri care pot fi demitizate. ÎnUngaria mai mult, dar și în regiunea asta în care trăim, societatea este foarte segmentată. Despărțităîn douătabere ideologice. Viața politică—și din cauza asta și viața cetățenilor — a devenit bipolară. Asta este eterna problemă, din care nu reușim nicicum săînvățăm . Renaște iar și iar aceastăre-fascizare a societății maghiare. Iar problemele și întrebările născute din acest fenomen pot fi folosite ca o bazăfoarte fertilăpentru teatru, ca o provocare artistică. Prin provocare nu înțeleg un stil sau o formăestetică, ci mai mult un catalizator pentru începerea discuțiilor între teatru și public, între artăși politică, între om și om. Ca săîncepem săvorbim despre lucrurile care merităși despre care e util săvorbim.
- Are teatrul politic puterea de a trata traumele istorice? Sau numai timpul poate săvindece aceste răni?
- Teatrul nu este cocaină. Nu are un efect imediat. Nu schimbămentalitatea sau personalitatea unui om deodată. Teatrul este o acțiune socială. Se întâmplăprin oameni, cu oameni. Oameni care la rândul lor vor începe săcomunice unul cu celălalt. Astfel devenind o experiențăcomună. Teatrul n-o săschimbe lumea, dar poate săîi facăpe oameni săvrea schimbarea și săfacăceva ca săschimbe prezentul. Timpul nu are nimic de-a face cu toate astea.
- Simțiți vreo diferențăîntre cele douătrupe cu care lucrați acum – Trupa teatrului maghiar din Timișoara și cea din Subotica?
- Trupa Teatrului Kosztolanyi Dezso din Subotica este una relativ nouă. Dupăcîțiva ani de căutări, acum avem un grup tînăr, cu metode deosebite de lucru. ÃŽncercăm săconstruim împreunăo trupă. Comunicarea între cele douătrupe este foarte bună. Se simte desigur o diferențăîntre ei, actorii din TimiÅŸoara sunt obișnuiți cu un alt stil de a face teatru. Și e normal. De fapt orice perioadăde creație, ca și aceasta, este în mare parte constituitădin găsirea unei limbi comune, a unui drum pe care putem sămergem împreună. Numai lucruri bune pot săvăzic despre trupa timișoreană.
- Prin ce faze ați trecut pânăla nașterea spectacolului?
- La primele întâlniri, am discutat despre termenul de identitate. De ce este important, de ce nu, și dacăexistăașa ceva. Înce privește opiniile și experiențele din timpul repetițiilor, este foarte important faptul cărealizatorii acestui spectacol sunt cu toții membri ai unei minorități. Ceea ce redefinește puțin și termenul de identitate. De aceea, abordarea personalăface tema săfie ieșitădin comun. Asta o face atât de interesantă. Apoi au urmat improvizații și exerciții psihodramatice pe aceastătemă. Și de aici am pornit. Deși mi-am pus adesea problema minoritate-majoritate, în forma lui actuală, spectacolul nu este strict despre asta. Nu privește politica actuală, nu folosim sloganuri și nu vrem săîncepem o ciocnire de idei politice. Acest spectacol este mai degrabăun fel de teatru liric bazat pe acționalism.
- Cum credeți căva reacționa publicul?
- Nu știu în ce măsurăs-ar încadra acest spectacol într-un repertoriu clasic. Dar sunt sigur căvor fi reacții foarte diferite. Depinde și cu ce este obișnuit publicul. Sunt sigur căunii vor căuta discursul politic metaforic. Sper căacest spectacol va ieși în așa fel încât să-și găseascădrumul către toatălumea. Indiferent de naționalitate, religie sau orientare politică.
A consemnat Orbán Enikő
.gif)
