|
Solutia
tergiversarii este cea mai proasta cu putinta. Daca s-ar fi demolat
(asa cum era vorba, la un moment dat), centrul si-ar fi recapatat
aspectul cu care toti eram obisnuiti si care ne placea. Daca s-ar fi
terminat comentata lucrare, ne-am fi trezit cu o chestie futurista in
mijlocul unui peisaj de secol XIX, care li s-ar fi parut de-a dreptul
originala unora si ingrozitoare altora, dar macar ar fi existat ceva.
Asa, cu solutia nici in car, nici in caruta, pentru care au optat
vajnicii parinti (vitregi, de multe ori) ai urbei, nu s-a reusit decat
uratirea zonei centrale, iar situatia nu da semne ca se va imbunatati
prea curand, din cauza unor decizii contradictorii pe care le-au luat
alesii locali.
Poveste cu
voturi si oameni ocupati
Recapituland
povestea, mai intai a fost firma consilierului local Sergiu Stirbu, Art
SRL, care a concesionat magazinele din pasaj si, mai apoi, si WC-ul
public, spre hazul ori ciuda colegilor de consiliu. Stirbu si-a vandut,
intre timp, firma, unui romano-austriac, dar, la sfarsitul lui 2005, in
centru incepuse deja ridicarea scheletului metalic, care, acum un an,
avea deja forma actuala. Daca fierotania nu a putut fi miscata din loc,
nici inainte, nici inapoi, de atata vreme, in schimb, prin Consiliul
Local s-au mai petrecut oarece schimbari, toate mai mult sau mai putin
in legatura cu fierotania, care isi dovedeste, si in acest fel, puterea
paranormala. In acest for local, avem de-a face cu un meci in trei, la
care participa PNTCD, PD si PNL, iar PSD si PRM au rol de chibiti cu
potential de jucatori, in functie de interesele celor de la putere.
Trei consilieri locali si-au schimbat partidul din 2004 pana acum. Mai
intai, democratii l-au pierdut pe Horea Bacanu, care a trecut la PSD in
noiembrie 2005. PD nu se putea resemna, avand, totusi, nevoie de voturi
in Consiliul Local, asa ca a lucrat in acest sens, dar munca de
lamurire nu a dat roade decat in iunie 2006, cand Calin Vasi i-a
abandonat pe taranisti pentru democrati. Nimic nu se pierde, totul se
transforma, taranistii nu au dormit nici ei, au prins schema cu
fierotania si l-au adoptat pe Sergiu Stirbu, in iulie 2006, cu tot cu
fosta firma si cu vot, pana la urma liberalii fiind singurii care au
pierdut din toata afacerea si au ramas cu un consilier mai putin.
|
|
Consecventa,
floare rara
La
atatea probleme si griji, se mai mira cineva ca nu au consilierii
nostri suficienta energie ca sa le mai pese si de cum arata buricul
targului? Si asa, vremea a trecut, fierotania a scapat, ca prin
urechile acului, de o demolare, unul din stalpi fiind pus jos, pozitie
in care a ramas luni bune. Intre timp, arhitectul sef al orasului si
omul de incredere al primarului Gheorghe Ciuhandu, Radu Radoslav, a
fost trimis la plimbare, pe motive de publicitate prea democrata. Omul
s-a plimbat pana la CJT, unde a intrat direct sub pulpana presedintelui
Constantin Ostaficiuc. Lui Radu Radoslav nu-i placea fierotania din
centru, chiar daca era proiectata de insusi presedintele Ordinului
Arhitectilor din Timis, Adrian Ionasiu. Urmasul sau pe functia de
arhitect-sef, Emilian Ciurariu, a avut o alta parere. Dupa ce s-a mai
stabilizat atmosfera in CLT, la sfarsit de iulie, pac!, consilierii
aproba proiectul futurist de amenajare a iesirilor din pasaj si baga
fierotania in legalitate. Dar, cum nimic nu e asa simplu cum pare, ca
oamenii sa poata construi intre cele doua scari carciuma mult visata,
aveau nevoie sa le fie concesionat si terenul dintre intrari. La 12
decembrie anul trecut, a avut loc sedinta hotaratoare, cu incepere de
la ora 15. Ca dovada ca paranormalul domina in Piata Operei, fix la
acea ora, inainte de votul consilierilor, o trupa de muncitori ridicase
deja stalpul pus la pamant cu luni in urma, pesemne patronul firmei
putea citi in viitor si era sigur de aprobare. Dar, pusi in fata
proiectului de hotarare, consilierii au dat din colt in colt si n-au
fost suficient de convinsi de argumentele lui Adrian Ionasiu, care a
venit in fata lor sa-si sustina lucrarea, dar a profitat de ocazie si
le-a tras si o lectie de organizare a traficului. Consilierii PSD, PRM
si PNL au votat impotriva, proiectul a cazut, asa ca fierotania a ramas
dupa cum o stiu toti timisorenii, intepenita intr-un fel de bucla
temporala, care ameninta sa se intinda cine stie pana cand. Singura
certitudine este ca vom mai auzi de ea, cat de curand, caci rezervele
de bataie de joc fata de obrazul orasului sunt departe de a se fi
epuizat...
|