Mai multe persoane au protestat la Bruxelles față de restricţiile impuse din cauza pandemiei, scandând „Libertate!”
Conform autorităților, manifestanţii s-au adunat într-un parc şi s-au îndreptat apoi către piaţa în care se află birourile UE, inclusiv sediul Comisiei Europene (CE), relatează AFP.
„Nu există coronavirus. Este doar o gripă”, a declarat pentru AFP, Miriam, o manifestantă în vârstă de 48 de ani.
De cealaltă parte, poliţia belgiană a interzis accesul în piaţă, instalând sârmă ghimpată, iar un cordon de 40 de agenţi în ţinută antirevoltă a împiedicat manifestanţii să se apropie.
Manifestaţia s-a dispersat paşnic după aproximativ patru ore.
Belgia a început să relaxeze restricţiile aflate în vigoare de şapte luni, după o accelerare a ritmului vaccinării, însă purtarea măştii de protecţie este în continuare obligatorie – inclusiv în interior.