Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 306 voturi „pentru” și 3 „împotrivă”, proiectul de lege care prevede despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC pentru achiziționarea de autoturisme Dacia, despăgubirile acordându-se și pentru perioada depozitului constituit la BRD.
Deputații au aprobat, astfel, propunerea legislativădepusăîn 2011 de zece parlamentari ai PDL și ai minorităților naționale, care a fost respinsăde Senat și au modificat-o astfel încât aceasta completeazăOrdonanța de urgențăa Guvernului 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziționării de autoturisme.
Potrivit celor stabilite de deputați, aceste despăgubiri se vor acorda atât pentru perioada depozitului constituit la CEC, cât și pentru perioada depozitului constituit la BRD. Astfel, pentru persoanele care au depus sume de bani la CEC înainte de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor se va face cu raportare la data de 1 ianularie 1990, pânăla data de 31 decembrie 2013, iar pentru persoanele care au depus la CEC dupădata de 1 ianuarie 1990, calculul se va face cu raportare la data efectuării depunerii la CEC pânăla data de 31 decembrie 2013.
Deputații au mai decis cămodul de calcul al valorii totale a despăgubirilor se va stabili prin hotărâre de Guvern în termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a acestei legi.
Reprezentanții tuturor grupurilor parlamentare au susținut acest proiect.
Camera Deputaților este for decizional la acest proiect de lege.