Stare de urgență în Italia

Posted on iun. 17 2022 - 8:51pm by petre

Italia se confruntă cu o situație fără precedent în ultimii 70 de ani. Seceta extremă a pus stăpânire pe nordul și centrul țării, iar în regiunea Lombardia a fost decretată stare de urgență.

Apele celor mai importante râuri au scăzut în debit și cu 50 la sută, iar 125 de municipalităţi au limitat, chiar întrerupt deja alimentarea locuinţelor în timpul nopţii. Italienii nu mai au voie să-și spele mașinile, să își ude florile, și cu atât mai puțin să-și umple piscinele.

Premierul Lombardiei, Attilio Fontana este primul care a luat măsuri drastice în contextul secetei istorice. Limitarea folosirii apei de către populație, până pe 31 august, a fost decisă după ce fluviul Pad, cel mai lung din Italia, a scăzut dramatic. În aceste condiții, oamenii nu mai au voie să își spele mașinile, să-și umple piscinele sau să-și ude grădinile cu flori sau legume, iar amenzile pentru cei care încalcă această regulă sunt de la 25 la 500 de euro. Alte trei provicii, Piemont, Veneto and Emilia-Romagna se pregătesc să ceară declararea stării de urgență.

Localnic: „Este pentru prima dată când vedem aceast baraj. Din cauza precipitațiilor rare și a secetei, nivelul apei este atât de scăzut.”

 

Meuccio Berselli, director al autorităţii fluviului Pad: „În 25 de orașe din provincia Bergamo, apa potabilă este transportată cu cisterne care umplu rezervoarele. Iar, în regiunea Piemont, o sută de orașe sunt alimentate la fel.”

Autoritatea responsabilă de fluviul Pad a raportat că situaţia se înrăutăţeşte din ce în ce mai mult, în condițiile în care în unele zone nu a plouat de 110 zile. Agricultorii spun că recoltele le-au fost deja compromise în proporție de 20%.

Martina Codeluppi, fermier: „Cu astfel de temperaturi ridicate, 20 de grade celsius noaptea și 34, chiar 35 de grade ziua, fără ploi, care se pare că vor lipsi și în zilele următoare, situația este catastrofală.”

De efectele dramatice ale temperaturilor foarte ridicate nu a scapăt nici Franța, unde 13 departamente din sud-vest au fost plasate sub cod portocaliu de caniculă, iar alte 19 se află într-o situație de „risc major”. Valul de căldură saharian a topit deja Spania, care se confruntă cu temperaturi caniculare încă de săptămâna trecută. Au fost peste 42 de grade la umbră.

 

Comments

comments

About the Author