Senatorii vor schimbarea modului de alegere a președinților consiliilor județene și a primarilor!

Posted on apr. 20 2015 - 6:46pm by petre

Senatul a adoptat, luni, cu 114 voturi pentru, 3 împotrivăși 4 abțineri, proiectul de lege privind alegerile locale, astfel încât președinții consiliilor județene vor fi aleși indirect prin vot secret al consilierilor județeni, cu majoritate simplă, iar primarii vor fi aleși într-un singur tur.

Astfel, proiectul prevede căpreședinții consiliilor județene, dar și vicepreședinții și viceprimarii săfie aleși în mod indirect, prin vot secret de consiliul județean sau local, cu majoritate simplă. Aceștia pot fi demiși, însă, la inițiativa a cel puțin o treime din numărul consilierilor județeni, cu majoritate calificată, adicăvoturile a douătreimi din numărul total, și motivat.

O altăprevedere a proiectului de lege este căprimarii se vor alege într-un singur tur, ca și în prezent.

Toate candidaturile vor trebui săfie însoțite de liste de susținători de minimum 1% din numărul total al alegătorilor, dar nu mai puțin de 100 de susținători pentru comune, 500 pentru orașe de rangul 2 și 3 și 1000 de susținători pentru municipii și pentru București.

Toate cheltuielile din procesul electoral se vor recupera de la bugetul de stat, nu de la bugetele locale, cum este în prezent, precum și implementarea registrului electoral al AEP pentru gestionarea cetățenilor cu drept de vot și introducerea sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și a votului.

Încazul în care consilierii părăsesc partidele pe listele cărora au candidat, prefecții săfie cei care vor constata încetarea mandatului și nu prin votul consilierilor, cum era pânăacum.

Proiectul care modificătrei legi, și anume legea alegerilor locale, administrației locale și statutul aleșilor locali, a fost adoptat în forma stabilităde Comisia de cod electoral și urmeazăsăintre în dezbaterea Camerei Deputaților.

sursa: Mediafax

Comments

comments

About the Author