Primele trei luni au însemnat pentru Aeroportul Internațional Timișoara o creștere a traficului aerian, atât în ceea ce privește numărul de pasageri, al zborurilor, cât și al traficului cargo.
Â
Înprimele trei luni ale anului 2015 a fost înregistratăo creștere a numărului de pasageri cu 26%, comparativ cu anul precedent. Astfel, dacăîn perioada ianuarie-martie 2014, 154.030 de pasageri au călătorit de pe Aeroportul Timișoara, în aceeași perioadăa anului 2015 au fost înregistrați 194.145 pasageri. Înanii precedenți, o pondere importantăa traficului aerian de pasageri o reprezenta traficul de tranzit, însăîncepând cu 2014, pasagerii sunt preponderent originari din Timișoara și din regiunile adiacente.
O creștere însemnatăapare și la numărul zborurilor, dacăîn primele 3 luni ale lui 2014 – 2324 de aeronave au aterizat sau decolat de la Timișoara, în 2015, numărul acestora a crescut cu 12,5%, înregistrându-se un număr de 2615 zboruri. Și gradul de ocupare al aeronavelor a crescut, de la o medie de 66 de pasageri pe aeronavăla 74 de pasageri.
Și traficul cargo a înregistrat o creștere de 25%: de la 466,26 tone în ianuarie-martie 2014, la 581,86 de tone primele trei luni ale acestui an.
“Creșterea numărului de pasageri nu este deloc surprinzătoare deoarece am purtat negocieri intense cu companiile aeriene săintroducănoi destinații. Astfel, de la finele lui 2014, au fost incluse patru noi destinații directe de la Timișoara, spre Frankfurt, Memmingen, Bruxelles și Bari. Deoarece din martie a mai fost inclusăo destinație nouă, este vorba de Torino, iar din luna mai încep și cursele charter spre Turcia și Grecia, suntem convinși căaceastătendințăse va păstra pe tot parcursul acestui an.„, a declarat directorul Aeroportului Internațional Timișoara, domnul Daniel Idolu
ÃŽncepând cu programul de vară, la Aeroportul Internațional Timișoara au fost suplimentate frecvențele pentru 5 destinații. Este vorba de Bologna, Valencia, Treviso, Londra și Antalya.
Cursa de Bologna va zbura în zilele de marți, joi și sâmbătăcu plecare din Timișoara de la ora 21.10. Avionul cu destinația Londra va decola de la ora 17.40 de 5 ori pe săptămînă, în fiecare zi de marți, miercuri, joi, sâmbătăși duminică.
Cele douăcurse suplimentare – Bologna (ziua de marți) și Londra (ziua de sâmbătă) au fost posibile și datorităanulării curselor de marți și sâmbătă  Arad-Bergamo.
De asemenea, au fost suplimentate și cursele spre Valencia (în zilele de luni și vineri de la ora 17.40) și Treviso (în zilele de marți, joi și sâmbătă, cu plecare de la ora 6.35).
Destinația Antalya – cursăcharter – va avea 4 frecvențe săptămânale cu plecare din Timișoara luni de la ora 12.00 și 17.47, joi de la ora 12.00 și vineri de la ora 13.45.