Se montează bariere la parcările din centrul orașului – acolo nu se mai putea plăti parcarea prin telefon

Posted on mai 18 2023 - 1:53pm by petre

 

Primăria Timișoara anunță completări la Regulamentul de funcționare a sistemului TIMPARK.

Pe agenda Consiliului Local al Municipiului Timișoara va intra în dezbatere un Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea prevederilor Regulamentului de funcționare a sistemului de parcare TIMPARK.

Printre modificările prevăzute se află introducerea sistemului cu barieră la anumite parcări din zona centrală a orașului. Aceste parcări închise vor funcționa de luni până duminică, între orele 0:00 și 24:00 și se utilizează doar pentru parcarea autoturismelor fără remorcă, cu masa maximă autorizată de maxim 3.000 kg. Accesul se va face printr-un sistem cu bariere actionate pe bază de jetoane sau cartele.Încasarea sumei pentru parcare se va face exclusiv la automatul de plată amplasat în incinta parcării.

Răspunzând unor solicitări venite din partea cetățenilor, Serviciul TIMPARK a amenajat locuri suplimentare de parcare pe mai multe străzi din oraș.

Având în vedere contextul Capitalei Europene a Culturii, titlu deținut în Timișoara în 2023, este necesar ca zona centrală să ofere spații de parcare – pentru perioade limitate de timp – autocarelor turistice, urmând ca, ulterior, acestea să fie direcționate către parcări amenajate pentru staționări de lungă durată. În acest sens, au fost actualizate nivelele tarifare pentru staționarea autocarelor în parcarea de pe strada Ștrandului. Aceste tarife pot fi achitate prin SMS sau cu cardul, în funcție de numărul de ore de staționare a autocarului.

Pe lângă aceste reglementări noi, Serviciul TIMPARK vine în sprijinul cetățenilor și pe partea de facilitare a modalităților de plată pentru parcare. Astfel, se are în vedere taxarea la nivel de minut, taxarea prin intermediul unui card bancar sau prin cartele valorice de 30 lei, 50 lei sau 100 lei.

 

Comments

comments

About the Author