Creștinii sărbătoresc la 25 decembrie Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Acest eveniment a avut loc în urmăcu 2000 de ani într-o peÈ™terădin Betleemul Iudeii. Atunci, împărat al Imperiului Roman era Octavian Augustus (27 î.d. – 14 d.Hr.) în timp ce guvernator al provinciei Siria, de care È›inea È™i Iudeea, era Quirinius, iar rege în Iudeea era Irod Idumeul (37 î.d. – 4 d.Hr.). Evenimentul naÈ™terii Mântuitorului s-a întâmplat către sfârÈ™itul domniei lui Irod, fiind fixat de către Sfântul Dionisie Exiguul în anul 753 de la întemeierea Romei, de când se numărăanii erei creÈ™tine. Deasupra locului NaÈ™terii Domnului din Betleem străjuieÈ™te de peste 1600 de ani, biserica ctitorităde Sfânta ÃŽmpărăteasăElena, sec. IV. ÃŽnrelatările Sfintelor Evanghelii, aflăm istoria NaÈ™terii Domnului È™i Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfânta FecioarăMaria locuia în micul orășel Nazaret. Bătrânul Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, era un bărbat „drept“, dupăcuvintele Evanghelistului Matei, din neamul lui David. Numele lui Iosif se traduce prin „Iahve săadauge„, iar meseria sa era aceea de dulgher. Se pare călocul de origine al lui Iosif era cetatea Nazaretului în care Iisus avea săcopilărească. Deci, atât Iosif logodnicul, cât È™i Sfânta Fecioarătrebuiau săse înscrie în oraÈ™ul strămoÈ™ului David, adicăîn Betleem. Aici, nu au găsit nicăieri loc de adăpost pentru căveniserăfoarte mulÈ›i iudei originari din aceastălocalitate pentru a se înscrie la recensământul organizat de Imperiul Roman. La ieÈ™irea din Betleem, dincolo de poarta din spre miază-zi s-au oprit. Aici, au găsit o peÈ™terăcare slujea drept staul pentru vite. S-au adăpostit în acest loc, unde, în sărăcia cea mai desăvârÈ™ită, Sfânta FecioarăMaria a adus pe lume pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Sfântul Evanghelist Matei istoriseÈ™te de venirea magilor de la Răsărit cu aur, smirnăși tămâie, de înÈ™elarea lui Irod, de fuga în Egipt, de uciderea pruncilor, de întoarcerea de acolo dupămoartea lui Irod È™i aÈ™ezarea în Nazaret. Toate acestea, pentru ca sădovedeascămarele adevăr căIisus este Fiul lui Dumnezeu È™i Răscumpărătorul cel vestit de proroci. NaÈ™terea lui Hristos este un eveniment istoric, pentru căse petrece într-o anumităepocă, pe vremea când în Imperiul Roman domnea Cezarul Augustus, iar în Iudeea guverna Irod. SfinÈ›ii EvangheliÈ™ti insistăîn accentuarea caracterului istoric al evenimentului, pentru căvor săarate căHristos a fost o personalitate istorică, ceea ce înseamnăcăa luat cu adevărat trup omenesc È™i căîntruparea nu a fost o presupunere sau o închipuire. De Crăciun, sărbătorim NaÈ™terea lui Hristos, dar în acelaÈ™i timp, trăim faptele legate de NaÈ™tere È™i în chip tainic, în inima noastră, pentru căatunci când vieÈ›uim în Biserică, trăim È™i suntem părtaÈ™i la toate stadiile sfintei întrupări a Domnului È™i Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Primele documente despre sărbătoarea NaÈ™terii Domnului le găsim din secolul al III-lea, în Istoria bisericeascăa lui Nichifor Calist, care a consemnat o tradiÈ›ie, potrivit căreia numeroÈ™i creÈ™tini au ars de vii într-o bisericădin Nicomidia, în care se adunaserăpentru a cinsti NaÈ™terea Domnului. Acest eveniment a avut loc în perioada persecuÈ›iilor împotriva creÈ™tinilor, iniÈ›iate de împăraÈ›ii DiocleÈ›ian È™i Maximian.
Istoria evanghelicăa Nașterii Domnului
Sfânta Scripturăne oferăcele mai importante informații despre Nașterea Domnului. Desigur acestora se adaugăceea ce s-a păstrat prin viu grai în Tradiție și în credința oamenilor. Deși scopul Evangheliilor nu a fost săne ofere o biografie detaliatăa Domnului Hristos, totuși, ele sunt mărturii ale unor evenimente care au avut loc în istorie.
Din Sfânta Scripturăaflăm căMântuitorul Iisus Hristos S-a născut în timpul lui Irod cel Mare, numit și Idumeul (74-4 î.Hr.): „Iar dacăS-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele“ (Matei 2, 1). Atunci când consemneazăNașterea Domnului, Matei amintește și de moartea lui Irod: „Dupămoartea lui Irod, iatăcăîngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif“ (Matei 2, 19). De asemenea, și Evanghelistul Luca așazădata nașterii lui Iisus în timpul lui Irod cel Mare: „Era în zilele lui Irod, regele Iudeii“ (Luca 1, 5); și mai aflăm căacest eveniment a avut loc la un an și trei luni de la Nașterea Botezătorului Ioan. Conform datelor istorice, aflăm căIrod cel Mare a murit în luna martie a anului 4 î.Hr., iar Nașterea Domnului trebuie săfi avut loc înaintea acestei date, cu cel puțin 40 de zile. Putem data exact moartea lui Irod, pentru căistoricul Iosif Flaviu consemneazăcăacesta a murit în preajma unei eclipse. Astrologii au datat aceastăeclipsăpe 12 martie anul 4 î.Hr..
Sfântul Dionisie Exiguul și era creștină
Pentru a înÈ›elege mai bine expunerea noastrătrebuie săspunem căîn datarea erei creÈ™tine Sfântul Dionisie Exiguul sau Cel Smerit (470- 545) a făcut o eroare de cel puÈ›in 4 ani. ÃŽnsecolele al V-lea – al VI-lea, atunci când acest călugăr din Dobrogea a trăit, precum È™i mai înainte de el, numerotarea anilor se făcea în funcÈ›ie de anii de domnie ai împăratului roman. Un astfel de exemplu avem la Luca 3, 1: „Înal cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu“. Astfel că, pentru a data NaÈ™terea lui Iisus, Dionisie a aproximat anul morÈ›ii lui Irod cu anul de domnie al împăratului Octavian Augustus, care conducea Imperiul Roman. Dionisie a omis însăcel puÈ›in 4 ani din domnia lui Augustus, timp în care acesta a domnit cu titlul de Octavian. Din cauza aceasta moartea lui Irod a fost greÈ™it calculatăcu 4 ani în plus, de aici deducând căNaÈ™terea lui Hristos a avut loc mai devreme de anul 1 pe care Dionisie l-a stabilit ca anul erei creÈ™tine sau al NaÈ™terii Domnului. Dacăavem în vedere informaÈ›iile de la Matei È™i Luca, cele spuse de istoricul Iosif Flaviu referitoare la sfârÈ™itul vieÈ›ii lui Irod, precum È™i datele oferite de astronomia modernă, putem spune căNaÈ™terea lui Iisus a avut loc în iarna dintre anii 5 È™i 4 înainte de era creÈ™tină, înainte de moartea lui Irod. ÃŽnsă, unii istorici împing NaÈ™terea Domnului spre anii 7-6 înaintea erei creÈ™tine, pe baza informaÈ›iilor oferite de astronomia modernă. Cercetarea miÈ™cărilor astrelor È™i corpurilor cereÈ™ti a confirmat căîn preajma NaÈ™terii Domnului au avut loc fenomene pe cer care ar fi putut semăna cu naÈ™terea unei noi stele. Acest fenomen special a fost conjuncÈ›ia dintre planetele Jupiter È™i Saturn. ConjuncÈ›ia este momentul apropierii maxime, ca poziÈ›ie aparentă, a douăcorpuri cereÈ™ti văzute de pe un al treilea (în general ). AceastăconjuncÈ›ie a avut loc de patru ori: mai, anul 7 î.Hr.; septembrie, 7 î.Hr.; decembrie, 7 î.Hr.; februarie, 6 î.Hr. Ultima conjuncÈ›ie, din februarie, anul 6 înaintea erei creÈ™tine, a fost deosebit de strălucitoare pentru căîn aceastăconjuncÈ›ie a intrat È™i planeta Marte. Precizările aduse de astrologi, coroborate cu informaÈ›ia căHristos S-a născut înainte de moartea lui Irod, plaseazăNaÈ™terea lui Hristos între anii 7 È™i 4 î.e.n. Dar se deschide o altăproblemă. DacăNaÈ™terea lui Iisus a avut loc în anul 7, atunci începutul propovăduirii sale nu corespunde informaÈ›iei de la Luca, care spunea căavea 30 de ani atunci când a început propovăduirea Evangheliei: „Și Iisus ÃŽnsuÈ™i era ca de treizeci de ani când a început (săpropovăduiască)“ (Luca 3, 23).
Steaua prefațeazăNașterea Domnului în Betleem
EvangheliÈ™tii Luca È™i Matei ne aratăcăNaÈ™terea lui Iisus a avut loc mult mai aproape de moartea lui Irod din anul 4 î.e.n. Prima apariÈ›ie a stelei a fost cu doi ani È™i zece luni înainte de moartea lui Irod (mai 7 – martie 4). SemnificaÈ›ia acestui răstimp de doi ani ne este dovedităîn alt episod din Sfânta Scriptură, despre care vom vorbi mai încolo. Luca ne aratăcăNaÈ™terea lui Iisus nu a avut loc în anul 7-6, când a apărut steaua, pentru căel spune căpropovăduirea lui Ioan Botezătorul a început în anul al 15-lea de domnie al Cezarului Tiberiu (anii 27-28) (cf. Luca 3, 1-3). Aflăm însăcăîn timpul activității sale L-a botezat pe Iisus Hristos, despre care Luca spune căavea în jur de 30 de ani: „Și Iisus ÃŽnsuÈ™i era ca de treizeci de ani când a început (săpropovăduiască)“ (Luca 3, 23). Aceastăexpresie poate sănu arate vârsta exactăa lui Iisus. Ar fi putut săaibă31, 32 sau 33. Dacăcalculăm 32 de ani vârsta Mântuitorului la începutul propovăduirii, È™i plecăm din anul 15 al domniei lui Tiberiu, ajungem în anul 5-4 î.e.n. ca an de naÈ™tere al Mântuitorului Iisus Hristos. Dacăînsăplasăm anul 7 î.e.n. ca datăa NaÈ™terii, atunci Hristos ar fi avut 35 sau mai mult de ani la începutul propovăduirii, fapt care nu corespunde relatării lui Luca, căHristos era în jur de 30 de ani.
Nașterea a avut loc când magii au ajuns la Ierusalim
Matei nu aratăcăNașterea lui Hristos a avut loc odatăcu arătarea stelei din anii 7-6, ci odatăcu ajungerea magilor la Ierusalim. Este evident căEvanghelistul presupune o perioadăde timp între arătarea stelei și ajungerea magilor la Ierusalim, când a avut loc și Nașterea. Prezența magilor a stârnit interesul lui Irod cel Mare, care i-a convocat la o întâlnire, consemnatăla Matei 2,7: „Atunci Irod, chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua“. De la ei a aflat ceea ce noi știm din astronomie, căsteaua minunatăs-a arătat de patru ori în anii 7-6. Se aratăcăvizita magilor a avut loc dupăultima apariție a stelei. Dar cât de târziu a avut loc? Bazându-se pe informațiile magilor despre stea și descoperind căa fost păcălit de aceștia care nu i-au descoperit locul și identitatea Pruncului care va deveni regele lui Israel, Irod a ordonat omorârea tuturor copiilor din Betleem și din vecinătatea orașului care ar fi putut rivaliza la tronul de împărat: „Iar când Irod a văzut căa fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte și, trimițând, a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai jos, dupătimpul pe care îl aflase de la magi“ (Matei 2, 16). El a omorât pe toți copiii de doi ani și mai jos pânăla cei nou-născuți. Aceastăinformație prețioasăaratădurata de timp dintre prima arătare a stelei și ajungerea magilor la Ierusalim. Uciderea copiilor de doi ani împliniți, și nu de 3 ani, sau cei care urmau săîmplinească3 ani, aratăcăIrod știa de la magi răstimpul în care S-ar fi putut naște Hristos, de la prima apariție a stelei. Iar dacăștim căHristos S-a născut când magii au ajuns în Å¢ara Sfântă, avem confirmatăipoteza căHristos S-a născut în iarna dintre anii 5-4 î.e.n. Steaua pe care au văzut-o magii, care i-a condus la locul Nașterii din Betleem și la Pruncul Iisus Hristos, este un semn divin ce a continuat arătările naturale de mai înainte, care i-au făcut pe magi săplece în aceastăcălătorie minunată. Varianta minunii este confirmatăși de relatarea evanghelică, care spune căla Naștere cerul s-a luminat, cete de îngeri s-au arătat și au slăvit pe Dumnezeu vestind venirea lui Mesia în lume. Aceastăminune a fost văzutăși de unii păstori care păzeau oile în apropiere de Betleem.
SĂƒrbătoarea Nașterii Domnului
Cel dintâi praznic împărătesc cu data fixă, în ordinea firească(cronologică) a vieții Mântuitorului, este Nașterea, numităîn popor și Crăciunul, la 25 decembrie, este sărbătoarea anualăa nașterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi Luca II, .1-21). Pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creștină, dintre cele ale Mântuitorului, deși nu este tot atât de veche ca Pastile sau Rusaliile, a căror origine sta în legăturăcu sărbătorile iudaice corespunzătoare.
a) ÃŽnmentalitatea creÈ™tinăprimitivă, moÈ™tenităde la lumea veche, accentul se punea pe ziua morÈ›ii È™i a învierii divinităților adorate, iar nu pe ziua naÈ™terii lor. De aceea, cultul Mântuitorului în Biserica primarăera concentrat mai tot în jurul morÈ›ii È™i al învierii Sale. Calendarele creÈ™tine păstreazăde asemenea în amintirea posterității, nu datele naÈ™terii mucenicilor È™i ale SfinÈ›ilor, ci datele morÈ›ii lor. De aceea, NaÈ™terea Domnului este consideratăîn general ca o sărbătoare de origine mai nouădecât Pastile. Vechimea ei se poate urmări retrospectiv în documente pânăpe la sfârÈ™itul secolului III, când – dupăo tradiÈ›ie consemnatăde istoricul bizantin Nichifor Calist – pe timpul prigoanei lui Diocletian È™i Maximian, o mare mulÈ›ime de creÈ™tini au pierit arÈ™i de vii într-o bisericădin Nicomidia, în care ei se adunaserăsăprăznuiascăziua NaÈ™terii Domnului.
b) Deși sărbătorităîn toatălumea creștină, totuși, la început era deosebire între creștinii din Apus și cei din Răsărit, în ceea ce privește data acestei sărbători. Astfel, în Apus, cel puțin de prin sec. III, Nașterea Domnului se serba, ca și azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi tradiții, dupăcare recensământul lui Cezar August, în timpul căruia Sf. evanghelist Luca ne spune căs-a întâmplat Nașterea Domnului (Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei). DupăSf. Ioan Gurăde Aur, tradiția aceasta este foarte veche la Roma și acolo, spune el, Nașterea Domnului s-ar fi serbat de la început la 25 decembrie. Cam același lucru afirma, puțin mai târziu, și Fericitul Ieronim, într-o cuvântare ținutăde el la Ierusalim, în ziua de 25 decembrie; convingerea căîn aceastăzi S-a născut Hristos, spune el, este veche și universală.
De asemenea, dupăFericitul Augustin, consensul Bisericii fixeazăziua nașterii Domnului în ziua a opta a calendelor lui ianuarie (25 decembrie). Dar ceea ce este sigur este căîn Răsărit, pânăprin a doua jumătate a secolului IV, Nașterea Domnului era serbata în aceeași zi cu Botezul Domnului, adicăla 6 ianuarie; aceastădublăsărbătoare era numităîn general sărbătoarea Arătării Domnului. Practicărăsăriteana se întemeia pe tradiția căMântuitorul S-ar fi botezat în aceeași zi în care S-a născut, dupăcuvântul Evangheliei, care spune că, atunci când a venit la Iordan săSe boteze, Mântuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23).
De fapt însă, atât în Orient cât și în Occident Nașterea Domnului a fost serbata de la început la aceeași dată, în legăturăcu aceea a solstițiului de iarnă, numai căorientalii au fixat-o, dupăvechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe când Apusul, în frunte cu Roma, a recalculat-o, fixând-o în funcție de data exactăla care cădea atunci solstițiul, adicăla 25 decembrie.
Se considerăcăsărbătoarea NaÈ™terii s-a despărÈ›it pentru prima datăde cea a Botezului, serbandu-se la 25 decembrie, în Biserica din Antiohia, în jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379, când Sf. Grigorie de Nazianz a È›inut cu acel prilej celebra predica festivă, care va servi mai târziu căizvor de inspiraÈ›ie imnografului Cosma de Maiuma la compunerea canonuluf NaÈ™terii („Hristos Se naÈ™te, slăviÈ›i-L! Hristos din ceruri, întâmpinaÈ›i-L !…”).
Peste cîțiva ani, se introducea datăde 25 decembrie, pentru prăznuirea Crăciunului, și la Antiohia, dupăcum dovedește Omilia la Nașterea Domnului, ținutăla Antiohia de Sf. loan Gurăde Aur în 386, și amintitămai înainte. ÎnConstituțiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfârșitul, secolului IV, Nașterea Domnului e numărata căcea dintâi dintre sărbători, recomandându-se serbarea ei la 25 decembrie, iar în alt loc (cart. VIH, cap. 33) e amintităca o sărbătoare deosebităde cea. a Epifaniei. Cu timpul, și anume prin prima jumătate a secolului V, ziua de 25 decembrie cădatăa sărbătorii Nașterii a fost introdusăși în Biserica Alexandriei, apoi în cea a Ierusalimului, generalizându-se astfel în creștinătatea răsăriteană. Numai armenii serbeazăîncăpânăastăzi Nașterea Domnului tot la 6 ianuarie (odatăcu Botezul Domnului), căîn vechime.
c) La fixarea zilei de 25 decembrie cădatăa sărbătorii NaÈ™terii Domnului, s-a avut în vedere probabil È™i faptul cămai toate popoarele din antichitate aveau unele sărbători solare care cădeau în jurul solstiÈ›iului de iarnă(22 decembrie), sărbători care erau împreunate cu orgii È™i. petreceri desantate È™i pe coare Crăciunul creÈ™tin trebuia săle înlocuiască. Biserica a vrut săcontrapunăo sărbătoare creÈ™tinămai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientală, care prin sec. III făcea o serioasăconcurenta creÈ™tinismului, îndeosebi în rândurile armatei romane, È™i a cărui sărbătoare centralăcădea în jurul solstiÈ›iului de iarnă(22-23 decembrie), ea fiind privităca zi de naÈ™tere a zeului Soare, învingător în lupta contra frigului È™i a întunericului, È™i Ziua de naÈ™tere a Soarelui nebiruit, pentru căde aici înainte zilele încep săcrească, iar nopÈ›ile săscadă. Opinia generalăa liturgistilor È™i istoricilor apuseni este căziua de naÈ™tere a zeului Mitra (sărbătoare introdusăla Roma de împăratul Aurelian la 274) ar fi fost astfel înlocuităcu ziua de naÈ™tere a Mântuitorului care fusese numit de prooroci „Soarele Dreptății” (Maleahi IV, 2) È™i „Răsăritul cel de sus” (comp. Zaharia VI, 12 ; Luca I, 78, 79 È™i Troparul NaÈ™terii Domnului) È™i pe Care bătrânul Simeon îl numise „Lumina spre descoperirea neamurilor” (Luca II. 32), iar apoi El însuÈ™i Se numise pe Sine „Lumina lumii” (Ioan IX, 5). Este însăposibil ca adevăratul raport cronologic dintre aceste douăsărbători săfie invers, adicăva fi existat mai întâi sărbătoarea creÈ™tinăa NaÈ™terii lui Iisus la 25 decembrie, iar introducerea de către Aurelian a sărbătorii păgâne a lui Mitra la 274 săfi constituit o încercare neizbutităde a înlocui sărbătoarea creÈ™tină, mai veche.
Tot în legăturăcu fenomenele naturii erau și sărbătorile de iarnăale romanilor, căSaturnaliile (sărbătoarea lui Saturn) și Juvenaliile (sărbătoarea tinerilor sau a copiilor), care cădeau cam în același timp. De aceste sărbători ale strămoșilor noștri romani erau legate o mulțime de datini și obiceiuri vechi, pe care poporul nostru le păstreazăpânăazi, dar le-a pus în legăturăcu Nașterea Domnului și le-a împrumutat sens și caracter creștin, căde exemplu: colindele, sorcova, plugușorul s.a., la care cu timpul s-au adăugat și altele, de origine și concepție pur creștină, că: Vicleiemul, Irozii, Steaua s.a., care fac din sărbătoarea Crăciunului una dintre cele mai scumpe și mai populare sărbători ale Ortodoxiei românești.
Nu mai puÈ›in se poate săfi contribuit la fixarea zilei de 25 decembrie cădatăa NaÈ™terii Domnului È™i o consideraÈ›ie simbolică, în legăturăcu cursul anului solar. Deoarece Sf. Ioan Botezătorul a spus: „Aceluia (adicălui Iisus) se cade săcrească, iar mie sămămicÈ™orez” (Ioan III, 30), s-a aÈ™ezat sărbătoarea NaÈ™terii lui la 24 iunie (momentul solstiÈ›iului de vară, când zilele încep sădescrească), iar NaÈ™terea Mântuitorului la 25 decembrie, adicădupăsolstiÈ›iul de iarnă, când zilele încep săse mărească.
d) Odatăfixatăla 25 decembrie, sărbătoarea Nașterii Domnului a atras dupăsine revizuirea și deplasarea sau fixarea datelor unui șir întreg de alte sărbători, în general mai noi, care stau în dependențăcronologicăde ea, și anume : Tăierea-împrejur a Domnului, întâmpinarea Domnului, Bunavestire și Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (vezi mai departe). Totodată, în legăturăcu marele praznic, au luat naștere în calendarul răsăritean pomenirile unor sfinți mai importanți din Vechiul și din Noul Testament, grupate înainte și dupădata Nașterii Domnului (ca de ex: cele 2 duminici dinaintea Nașterii și cea de dupăNaștere), a căror vechime e atestata încădin sec. IV. SĂƒrbătoarea Nașterii a devenit astfel al doilea punct cardinal al anului bisericesc, dupăSfintele Paști. Dupăcum datăPaștilor guverneazăîntreg ciclul sărbătorilor cu data variabilă(vezi mai departe la aceastăsărbătoare), tot așa Crăciunul reglementeazăun ciclu important de sărbători cu date fixe, presărate în tot cursul anului bisericesc.
e) Înceea ce privește modul sărbătoririi, ziua Nașterii Domnului, fiind privităca una dintre cele mai mari sărbători creștine, era prăznuita cu mare solemnitate. Înziua precedentăse ajuna (obicei existent încădin sec. IV), se făcea slujbăîn cadrul căreia se botezau catehumenii, ca și la Paști și la Rusalii, și se citeau Ceasurile mari sau împărătești, numite așa pentru căla Bizanț luau parte la ele și împărații, iar la noi domnitorii cu toatăcurtea lor. Tot în ajun, slujitorii Bisericii (preoții și cântăreții) umblau, ca și azi, cu icoana Nașterii pe la casele credincioșilor, pentru a le vesti măritul praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit și postul Crăciunului, ca mijloc de pregătire sufleteascăpentru întâmpinarea sărbătorii. Ziua sărbătorii însăși era zi de repaus; pânăși sclavii erau scutiți în aceastăzi de corvezile obișnuite. Erau oprite, prin legi civile, spectacolele și jocurile de teatru și cele din palestre și circuri. Era interzisă, de asemenea, plecarea genunchilor, atât în ziua Nașterii cât și în tot timpul pânăîn ajunul Bobotezei, regulăpe care, în virtutea tradiției, o păstreazăpânăastăzi cărțile noastre de slujbă.
sursa: Basilica .ro
.gif)
