Ryanair le cere scuze pasagerilor afectați de câteva întârzieri ale curselor de la Timișoara

Posted on Ian 15 2018 - 6:04pm by petre

Mai mulți pasageri ne-au semnalat, săptămâna trecută, faptul că au avut întârzieri mari la plecările și aterizările la Timișoara cu avioane ale companiei Ryanair.

Astfel, potrivit pasagerilor, în data de 8 ianuarie, cursa de Stansted/Londra a decolat de pe Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara cu circa cinci ore întârziere, apoi în data de 11 ianuarie cursa de la Londra spre Timișoara a avut aproape două ore întârziere la decolare și aterizare.

După ce, în primul răspuns la întrebarea publicației noastre privind situația creată, reprezentantul Ryanair ne-a răspuns că la Timișoara programarea curselor companiei se desfășoară normal, azi am primit din partea Ryanair un alt punct de vedere:

“Trei din cele 68 de zboruri săptămânale ale noastre din Timișoara (doar 4%), regretabil, au suferit întârzieri săptămâna trecută. Dintre acestea, două întârzieri s-au datorat unor probleme tehnice minore la aeronavă, iar cealaltă din motive de vreme nefavorabilă. Ne prezentăm scuze sincere clienților afectați de aceste trei întârzieri minore care au fost în afara controlului nostru și continuăm să oferim cel mai încredere serviciu din Europa, cu cele mai multe zboruri la timp” se arată în răspunsul celor de la Ryanair.

Comments

comments

About the Author