Proteste faţă de noile restricţii.
Sute de persoane nemulţumite de restricţiile impuse de autorităţi, au ieşit pe străzi, duminică noaptea
Sunt proteste în Bucureşti, Brăila, Galaţi, Timişoara, Constanţa şi alte oraşe.
Duminică au intrat în vigoare restricţiile privind interdicţia de a mai circula după ora 20.00.
UPDATE 03:20: Protestatarii din Bucureşti au plecat din nou de la Universitate pe bulevardul Magheru.
UPDATE 02.14: Protest spontan şi la Piteşti. Sute de oameni s-au adunat în centrul oraşului, fiind nemulţumiţi de restricţiile impuse de guvernanţi.
UPDATE 02.05: Poliţiştii au închis intrarea înspre guvern pe Iancu de Hunedoara. Din cauza protestelor a fost deviat traficul în zonă.
Mai multe efective de poliţie au fost concentrate în preajma guvernului, acolo unde mii de oameni protestează la această oră.
UPDATE 01:40 Protestatarii din Bucureşti au pornit în marş spre Piaţa Victoriei.
În Bucureşti, în piaţa Universităţii, câteva zeci de oameni s-au adunat să protesteze faţă de restricţiile impuse de autorităţi.
Participanţii la protestul spontan nu au purtat măşti şi au scandat lozinci anti-guvernamentale şi împotriva restricţiilor.
În mai multe oraşe din ţară au loc manifestaţii anti-restricţii. Protestatarii scandează împotriva măştii, a reducerii orelor în care se poate circula pe străzi şi a închiderii restaurantelor.
În Arad, sute de persoane au ieşi în stradă, duminică seara, şi au pornit în marş pe străzile oraşului, scandând mesaje împotriva restricţiilor şi a măsurilor luate de autorităţi.
Sute de gălăţeni au ieşit în stradă, duminică seară, pentru a protesta faţă de noile restricţii de circulaţie impuse de Guvern începând cu acest weekend. Oamenii strigă ”Libertate”, ”Ieşiţi în stradă” şi au blocat circulaţia pe strada Brăilei.
În oraşul vecin, Brăila, peste o sută de persoane au ieşit să protesteze. Ei au scandat lozinci precum „Libertate”, „Demisia” sau „Brăila, trezeşte-te”.
De asemenea, în Constanţa, zeci de persoane au participat la un protest spontan. Ei au scandat mesaje împotriva guvernului şi a restricţiilor impuse. Protestatarii au strigat . „libertate”, „hoţii” sau „masca jos”, „deschideţi HoReCa”, „jos Chiţac” şi „jos Guvernul”.
În Timişoara, oraşul cu cea mai mare incidenţă a numărului de cazuri de COVID-19, zeci de timişoreni au ieşit în stradă fără să poarte mască şi au scandat „Arafat, nu uita, Timişoara nu-i a ta”. Liderii protestului le-au transmis participanţilor că amenzile pe care le vor primi nu sunt legale.
Conform Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, restricţiile au intrat în vigoare duminică, 28 martie, de la miezul nopţii.