Programul festiv de 1 Decembrie la Timișoara

Posted on Noi 24 2017 - 6:26pm by petre

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Primăria Municipiului Timişoara organizează cea de – a XI- a ediţie a Târgului de Crăciun, în perioada 1 decembrie 2017 – 8 ianuarie 2018.

Târgul de Crăciun se va desfășura în Piaţa Victoriei, în parcarea Modex și, pentru prima dată, în Piața Libertății. Vizitatorii vor avea de ales între o zonă gastronomică variată, cu produse cu specific românesc, un târg de meşteşuguri cu produse tradiţionale, peste 100 de căsuţe care sunt pregătite să îşi primească vizitatorii, spectacole de muzică şi dans din folclorul românesc, concerte şi activităţi interactive pentru întreaga familie: carusel, ateliere creative şi o inedită pădure de brazi.

Ediţia din acest an va reuni numeroşi artişti, de la coruri prestigioase, orchestre, grupuri de colindători, interpreţi de muzică populară dar şi solişti de renume precum INNA, care va deschide Târgul de Crăciun din Timişoara în data de 1 decembrie.

Amenajarea, în premieră, a Pieții Libertății, va cuprinde ateliere cu produse de artizanat și produse handmade. În cadrul acestor ateliere vor avea loc diverse activități: desen pe ceramică, globuri de sticlă pictate manual și personalizate, realizare de obiecte de ceramică glazurată şi de decorațiuni pentru brad, pictură pe lemn și multe alte activităţi. Pe lângă acestea, vor fi spații dedicate exclusiv copiilor: Atelierul lui Moş Crăciun şi caruselul.

Pentru amenajarea centrului istoric se vor folosi ornamente noi, şi toți cei dornici să rămână cu o amintire, se vor putea bucura de un inedit foto corner cu tematică de sarbători.

În acest an, municipalitatea a pus accent pe tinerele valori ale orașului prin captarea lor în cadrul programului artistic. Astfel, vor fi prezente școli de învățământ artistic public și privat din Timișoara: Palatul Copiilor Timişoara, Incubatorul de Artă, Şcoala Pro Musica, Şcoala Chromatik Voice, tineri artiști de la Inspectoratul Şcolar Timiş.

Respectând tradiţia, Primăria Muncipiului Timișoara aduce nume mari pe scena din Piaţa Victoriei: INNA, Alina Eremia, Irina Rimes și mulți alții.
Târgul de Crăciun va putea fi vizitat zilnic, între orele 10.00 şi 23.00.
Vă aşteptăm să sărbătorim împreună ediţia a XI-a, a Târgului de Crăciun din Timişoara!
Program:
1 decembrie – ora 18.30 – deschiderea oficială a Târgului de Crăciun – spectacol în cinstea Zilei Naţionale a României, cu: INNA, Alina Eremia, Pragu de Sus, Orchestra Timişoara Big Band, Ansamblul Timşul cu soliştii: Mihaela Petrovici, Carmen Popovici Dumbravă, Adrian Stanca, Petrică Moise şi Petrică Miulescu Irimică
2 decembrie – ora 17.30 Ansamblul de Tineret Timişul, Oana Vincu & Alfa Band
3 decembrie – ora 17.30 Ansamblul de Tineret Timişul, A.B.Blues
5 decembrie – ora 17.30 Piti Show şi Şcoala “Chromatik Voice“
6 decembrie – ora 17.30 Piti Show şi “Incubatorul de Artă”
7 decembrie – ora 17.30 – “Omul de zăpadă”- trupa de teatru IN POM a Asociaţiei Culturale Pentagon, Asociaţia pentru Promovarea Tradiţiilor
8 decembrie – ora 17.30 – Ansamblul Pusta Banatului
9 decembrie – ora 17.30 Ansamblul Hora Timişului şi grupul Flores – Palatul Copiilor Timişoara, Tm Groove &Maria Hojda
10 decembrie – ora 17.30 Grupul de colindători “La Steaua’’ din localitatea Mihail Kogălniceanu, jud. Constanţa şi Ansamblul Ghiocelul din Giroc, Peregrinii
12 decembrie – ora 17.30 Piti Show şi tineri artiști de la Inspectoratul Şcolar Timiş
13 decembrie – ora 17.30 Şcoala Pro Muzica
14 decembrie – ora 17.00 – colindători din Maramureş şi alte zone ale României
15 decembrie – ora 19.00 – “Bună vremea, oameni buni” spectacolul anual al Ansamblului Timişul – sala Operei Române Naţionale Timişoara
16 decembrie – ora 17.30 Spectacol de colinde dedicate Revoluţiei – sala Operei Române Naţionale Timişoara – Asociaţia ALTAR 1989
18 decembrie – ora 17.30 Şcoala Melopolis, Corul P.I.P.P. şi grupul de colindători din Carani
19 decembrie- ora 17.30 Piti Show şi Palatul Copiilor
20 decembrie – ora 17.30 Lavinia Raducan Band, Corala Contrast
21 decembrie – ora 17.30 Spectacol Teatrul Merlin, sosirea lui Mos Crăciun şi recital al fanfarei Vidu Band
22 decembrie – ora 17.30 Spectacol “Timişoara în mişcare ! TVR Timişoara pe scenă! ”-coproductie TVR TM – CCMT – din tradiţiile etniilor, Ansamblul Timişul, solişti colaboratori, recital Irina Rimes.

Comments

comments

About the Author