Primarul Robu demascăPSD-ul, pe Bojin și pe Grindeanu

Posted on apr. 16 2014 - 2:36pm by petre

Atacurile reciproce dintre primaruo liberal al Timișoarei, Nicolae Robu, pe o parte și liderUL PSD județen, președintele CJ Timiș Titu Bojinm pe o alta, continuă.

Nu vom intra în aceastădisputăpoliticianistă, astfel căne vom rezuma la redarea declarațiilor. Iatăultimul comunicat al lideului PNL Nicolae Robu.

La sfârșitul săptămânii trecute, am emis un comunicat prin care am demascat, pe de o parte, falsitatea pretențiilor liderilor local ai PSD –Titu Bojin și Sorin Grindeanu- privind finanțarea nemaipomenităde către Guvern a Timișoarei, iar pe de altăparte, încercarea de păcălire, de intoxicare a timișorenilor căTimișoara ar urma săprimeascăprin “aranjamente cu Guvernul„ –lucru absolut halucinant !- o mulțime de bani din fondurile europene 2014-2020. Am arătat, atunci, căfondurile europene nu sunt –din fericire- la cheremul Guvernului –oricare ar fi el-, ci se obțin prin competiție de proiecte întocmite de primării, universități, companii ale statului gen CNADNR etc.-.

Nu am contestat nicio clipăcă, în 2012, Guvernul USL, prin Ministerul condus de ministrul liberal Daniel Chițoiu, a regularizat datoriile Primăriei Timișoara către Guvern, alocând aproape 140 milioane lei Primăriei pentru ca aceasta să-i dea înapoi Guvernului pentru a-și achita datoriile avute prin RATT și COLTERM fațăde el. Trec peste faptul cădl. Titu Bojin a avut, atunci, crezând călucrurile sunt la cheremul său, intenția sălase Primăria Timișoara cu ZERO LEI, încercând sădirecționeze acei bani ÃŽN TOTALITATE către Primăriile din județ, punându-măpentru prima datăîn situația de a-l contra vehement.

Dar, dincolo de aceste aspecte, eu am cerut, prin acel comunicat al meu de săptămâna trecutăși cer din nou, acum, ca liderii PSD sătaie peste ZERO LEI în lista de mai jos și săscrie ce pretind ei, dacăau tupeul săpretindă, căs-ar fi alocat de către Guvern, de la bugetul centralizat al statului -la care Timișoara, prin truda timișorenilor, contribuie din greu, fiind pe locul 2 dupăBucurești-, pentru obiectivele majore ale Timișoarei:
1. Centura de Sud: ZERO LEI
2. Centura de Vest: ZERO LEI
3. Racordul de la intrarea dinspre Arad la autostrada: ZERO LEI
4. Spitalul Regional: ZERO LEI
5. Gara de Nord: ZERO LEI

Atentie: cer sumele date, nu promisiunile de campanie marca PSD, în care oricum, NU CREDE NIMENI, fiind clar pentru oricine căele reprezintăpur și simplu MINCIUNI, ca în toatăistoria PSD!

O ultimămențiune: eu îi respect pe membrii și simpatizanții PSD care, de bunăcredință, și-au pus încrederea și speranțe în acest partid, așa cum mi-am pus și eu și ne-am pus, în general, noi, liberalii, când ne-am aliat, dar ei sunt una, iar liderii lor, din păcate, cu totul alta.

Prof.dr.ing. Nicolae Robu
Primarul Timișoarei

Comments

comments

About the Author