Prima galerie de artă contemporană fără pereți la Timișoara

Posted on Apr 16 2018 - 10:54pm by petre

Prima galerie de artă contemporană fără pereți s-a deschis luni, pe ruinele vechii cazarme din Timișoara, în centrul orașului.

Grupul artistic Baraka propune o intervenție culturală urbană, inaugurând astfel o galerie de artă contemporană în aer liber, deasupra ruinelor fostei cazărmi a Timișoarei, în spațiul pus cu generozitate la dispoziția tinerilor de către Universitatea de Vest.30546244_10216101154027789_2097087725_o 30549942_10216101154067790_1441715824_o

Deschiderea galeriei are loc cu prezentartea unei instalații de artă contemporană care reinterpretează unul din cele mai cunoscute monumente din lume, Cristo Redentor, amplasat la sud de Rio (Brazilia), pe muntele Corcovado.

Lucrarea poartă numele: ”Isus Cristos în Rio de Janeiro (și toate rugăciunile pe care Baraka le-a facut pentru inspirația grupului)”. Silueta masculină înaltă de 1,90, îmbrăcată în costum impregnat în rășină, cu cămașă albă, mască de gaze și copex de câțiva metri care se termină într-un craniu, e așezată pe un soclu de beton, înalt de un metru.

Instalația reprezintă începutul unei serii de intervenții culturale în spațiul public, ce vor urma de-a lungul următoarelor șase luni, punctul culminant urmând să aibă loc în această toamnă, transmit artiștii.

Entitatea artistică contemporană Baraka are la bază un grup de artiști vizuali masteranzi ai Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Cei patru artiști, Paul Feier, Adrian Popa, David Iancu și Mihai Toth, au în CV expoziții și evenimente culturale locale și internaționale, rezidențe și tabere artistice în străinătate (Ungaria, Serbia, Argentina), și au dobândit, deja, premii importante din partea Uniunii Artiștilor Plastici.

Instalația poate fi vizitată zilnic.

Comments

comments

About the Author