Premiile Oscar 2024 – lista completă a câștigătorilor

Posted on mart. 11 2024 - 4:04pm by petre

Premiile Oscar 2024. Drama Oppenheimer este marea câştigătoare a premiilor Oscar de anul acesta.

Din 13 nominalizări, pelicula a obţinut şapte trofee.

Emma Stone şi Cillian Murphy au primit Oscarul pentru cea mai bună actriţă şi cel mai bun actor în rolurile principale.

A 96-a gală de decernare a premiilor, care s-a desfăşurat, aseară, la Los Angeles, a avut parte şi de spectacolele de senzaţie, dar și de discursurile emoționante.

A fost spectacol total şi pe covorul roşu.

Şi a fost „Oppenheimer” marele câştigător. „Am făcut un film despre omul care a creat bomba atomică și, de bine de rău, trăim în lumea lui Oppenheimer, așa că aș vrea să dedic acest film pacificatorilor de pretutindeni”, a declarat Cillian Murphy.

Pe lângă marele premiu, filmul a cucerit alte şase trofee: pentru cel mai bun regizor, cel mai bun actor, în ambele roluri – principal şi secundar, cea mai bună imagine, coloană sonoră, dar şi montaj.

Premiul pentru cel mai bun design de producţie, ca şi trofeele pentru cele mai bune costume şi machiaje au revenit filmului Poor Things. Emma Stone, protagonista din acelaşi film a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță.

 

Premiile Oscar 2024. Lista completă a câştigătorilor

Cel mai bun film: „American Fiction”, „Anatomy of a Fall”, “Barbie”, „The Holdovers”, „Killers of the Flower Moon”, „Maestro”, “Oppenheimer” (câştigător), „Past Lives”, „Poor Things”, „The Zone of Interest”

Cel mai bun regizor: Justine Triet – „Anatomy of a Fall”, Martin Scorsese – „Killers of the Flower Moon”, Christopher Nolan – „Oppenheimer” (câştigător), Yorgos Lanthimos – „Poor Things”, Jonathan Glazer – „The Zone of Interest”

Cea mai bună actriţă: Annette Bening – „Nyad”, Lily Gladstone – „Killers of the Flower Moon”, Sandra Hüller – „Anatomy of a Fall”, Carey Mulligan – „Maestro”, Emma Stone – „Poor Things” (câştigătoare)

Cel mai bun actor: Bradley Cooper – „Maestro”, Colman Domingo – „Rustin”, Paul Giamatti – „The Holdovers”, Cillian Murphy – „Oppenheimer” (câştigător), Jeffrey Wright – „American Fiction”

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Emily Blunt – “Oppenheimer”, Danielle Brooks – “The Color Purple”, America Ferrera – “Barbie”, Jodie Foster – “Nyad”, Da’Vine Joy Randolph – “The Holdovers” (câştigătoare), Jodie Foster – „Nyad”

Cel mai bun actor în rol secundar: Sterling K. Brown – “American Fiction” , Robert DeNiro – “Killers of the Flower Moon”, Robert Downey Jr. – “Oppenheimer” (câştigător), Ryan Gosling – “Barbie”, Mark Ruffalo – “Poor Things”

Cel mai bun scenariu original: „Anatomy of a Fall” (câştigător), „The Holdovers”, „Maestro”, „May December”, „Past Lives”

Cel mai bun scenariu adaptat: „American Fiction” (câştigător), „Barbie”, „Oppenheimer”, „Poor Things”, „The Zone of Interest”

Cel mai bun lungmetraj internaţional: „Io Capitano” (Italia), „Perfect Days” (Japonia), „Society of the Snow” (Spania), „The Teacher’s Lounge” (Germania), „The Zone of Interest” (Marea Britanie) – câştigător

„The Boy and tCel mai bun lungmetraj de animaţie: The Heron” (câştigător), „Elemental”, „Nimona”, „Robot Dreams”, „Spider-Man: Across the Spider-Verse”

Cel mai bun lungmetraj documentar: „Bobi Wine: The People’s President”, „The Eternal Memory”, „Four Daughters”, „To Kill a Tiger”, „20 Days in Mariupol” (câştigător)

Cea mai bună imagine: „El Conde”, „Killers of the Flower Moon”, „Maestro”, „Oppenheimer” (câştigător), „Poor Things”

Cel mai bun montaj: „Anatomy of a Fall” , „The Holdovers”, „Killers of the Flower Moon”, „Oppenheimer” (câştigător), „Poor Things”

Cel mai bun sunet: „The Creator”, „Maestro”, „Mission: Impossible – Dead Reckoning Part One”, „Oppenheimer”, „The Zone of Interest” (câştigător)

Cele mai bune efecte vizuale: „The Creator”, „Godzilla Minus One” (câştigător), „Guardians of the Galaxy: Vol. 3”, „Mission: Impossible – Dead Reckoning Part One”, „Napoleon”

Machiaj şi coafură: „Golda”, „Maestro”, „Oppenheimer”, „Poor Things” (câştigător), „Society of the Snow”

Cele mai bune costume: „Barbie”, „Killers of the Flower Moon”, „Napoleon”, „Oppenheimer”, „Golda”, „Poor Things” (câştigător)

Coloană sonoră: Laura Karpman – „American Fiction”, John Williams – „Indiana Jones and the Dial of Destiny”, Robbie Robertson – „Killers of the Flower Moon”, Ludwig Göransson – „Oppenheimer” (câştigător), Jerskin Fendrix – „Poor Things”

Cântec original: „The Fire Inside” (Flamin’ Hot), „I’m Just Ken” (Barbie), „It Never Went Away” (American Symphony), „Wahzhazhe (A Song For My People)” (Killers of the Flower Moon), „What Was I Made For?” Barbie (câştigător)

Scenografie: „Barbie”, „Killers of the Flower Moon”, „Napoleon”, „Oppenheimer”, „Poor Things” (câştigător)

Cel mai bun scurtmetraj live-action: „The After”, „Invincible”, „Night of Fortune”, „Red, White and Blue”, „The Wonderful Story of Henry Sugar” (câştigător)

Cel mai bun scurtmetraj de animaţie: „Letter to a Pig” , „Ninety-Five Senses”, „Our Uniform”, „Pachyderme”, „War is Over! Inspired by the Music of John & Yoko” (câştigător)

Cel mai bun scurtmetraj documentar: „The ABCs of Book Banning”, „The Barber of Little Rock”, „Island in Between”, „The Last Repair Shop” (câştigător), „Nǎi Nai & Wài Pó”

 

 

 

 

 

Comments

comments

About the Author