Papa Francisc s-a recules sâmbătăla Moscheea Albastrădin Istanbul, în cea de-a doua zi a vizitei sale în Turcia musulmană, consacratăîn special dialogului interreligios.
Alături de muftiul care se ruga, Suveranul Pontif a meditat câteva minute, cu ochii închiși și mâinile împreunate, așa cum a făcut în mod simbolic și predecesorul său, Benedict al XVI-lea, în același loc.
Sosit în fața moscheii la bordul unui modest autovehicul de serie, Papa a fost întâmpinat de marele muftiu al Istanbulului, Rahmi Yaran, alături de care a vizitat edificiul impozant, construit la începutul secolului al XVII-lea.
Întimpul vizitei sale din 2006, gestul lui Benedict al XVI-lea din Moscheea Albastrăa fost asimilat unei rugăciuni, dar Vaticanul a precizat ulterior căa fost o „meditație”. Sfântul Scaun a subliniat căFrancisc urma săîndeplineascăacelași ritual.
Dupăîncheierea vizitei, Papa a traversat cu mașina marea esplanadădin cartierul Sultanahmet care duce spre basilica Sfânta Sofia, o bisericăbizantinăconstruităîn secolul al VI-lea, convertităîn moschee dupăcucerirea Constantinopolului de Impreiul Otoman în 1453 și transformatăîn 1934 în muzeu.
foto: BBC