Noi proteste anti-restricții în Capitală și în alte orașe.
Protestatarii au ajuns în fața Ministerului de Interne
Proteste în Piața Universitații.
O nouă zi, noi proteste în toată țara. Si in aceasta seara, protestatarii s-au împărțit pe tabere. Unii s-au adunat în Piața Universității, după care au pornit în marș către Piața Victoriei.
Pe traseu, protestatarii s-au oprit pentru câteva minute în fața Ministerului Sănătății, apoi în fața Ministerului de Interne, aflat în vecinătate.
ORA 20:00 Protestatarii au cerut demisia celor care conduc cele 2 ministere, dar au scandat și împotriva șefului DSU, Raed Arafat, instituție care are sediul tot în clădirea ministerului Sănătății. Oamenii le cer guvernaților să renunțe la o serie de restricții impuse, pe motiv că acestea nu ajută nici economia și nici nu contribuie la diminiuarea numărului de infectări.
În Piața Victoriei, la ora 20:00, se află doar câteva persoane.
Luni, in 70 de localități din țară au avut loc proteste împotriva restricțiilor impuse de autorități. În 38 dintre cele 70 de localități s-a depășit numărul maxim de 100 de persoane prevăzut de lege. În unele zone, manifestațiile au degenerat în conflicte, astfel de situații fiind înregistrate în București, Drobeta Turnu Severin, Galați și Brăila. În urma acestor incidente, au fost răniți 12 jandarmi și avariate 6 autospeciale. Până în prezent, 650 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate organizatorilor, dar și participanților, în valoare totală de peste 400.000 de lei, susțin reprezentanții Jandarmeriei Române.