Modificare importantă făcută de Lidl.
Ce schimbare importantă pe care trebuie să o ştie toţi clienţii a facut retailerul prezent deja în peste 30 de magazine.
Grupul german Lidl, activ pe segmentul de discount, a instalat case de marcat de tip self-checkout în 30 dintre magazinele din România.
Asta înseamnă că puţin peste 10% din totalul unităţilor de pe plan local au astfel de case care funcţionează fără casier, unde cienţii îşi pot scana singuri articolele.
„Case tip self-checkout am introdus în 30 de magazine şi vrem să extindem proiectul în cât mai multe unităţi. Vedem interes din partea clienţilor pentru că e mai uşor şi mai rapid să le folosească. Totodată, ele au câştigat popularitate din considerente de siguranţă“, spun reprezentanţii Lidl România.
Mai exact, în această perioadă marcată de pandemia de COVID-19, timpul petrecut la coadă scade, la fel şi interacţiunea cu alte persoane. Totodată, astfel, nu mai atinge nimeni produsele decât tu însuţi.
„Proiectul a început în noiembrie 2020, primele astfel de case fiind instalate în câteva magazine din Capitală. Continuăm şi anul acesta să extindem acest serviciu într-un număr mai mare de unităţi Lidl“, adaugă reprezentanţii grupului german.
Acest pas către digitalizarea operaţiunilor a fost deja adoptat de mai multe reţele de magazine, însă din datele ZF nicio companie nu a instalat astfel de case de marcat în toate unităţile din România. Primele case de marcat tip self-checkout au fost instalate de jucătorii din comerţul modern acum 3-4 ani, iniţial ca un proiect experimental, iar apoi ca o iniţiativă tot mai populară, după modelul din Occident.