Mesajul Regelui de Crăciun

Posted on dec. 24 2014 - 4:10pm by petre

Națiunea românăa avut de făcut o importantăalegere democraticăla sfârșitul anului și sper ca domnia legii și respectul fațăde rostul instituțiilor statului săfie neclintit, transmite Regele Mihai I în mesajul său de Crăciun, apreciind „atașamentul” românilor fațăde Coroană.

„Români, este al șaptezeci și cincilea an în care măadresez vouăde Crăciun. România anului 2014 este atât de diferităde cea a lui 1940 când, la vârsta de 19 ani abia împliniți, am primit onoarea de a fi, din nou, Suveranul vostru. Și atât de diferităde cea a întunecatului an 1989, când văîncurajam de departe, din exil. Anul acesta, Europa a sărbătorit 25 de ani de la căderea dictaturii comuniste. Iar Bucureștiul a fost, pentru douăzile, capitala moralăa continentului, prin prezența atâtor lideri democratici care au scris istoria ultimului sfert de secol. Săne plecăm adânc în memoria românilor, atât de mulți la număr, victime ale negrei perioade din 1945 pânăîn 1989!”, se aratăîn mesajul de Crăciun al Regelui Mihai I transmis miercuri.

„Națiunea noastrăa avut de făcut la sfârșitul anului o importantăalegere democratică. Neașteptat de mulți oameni și-au exercitat dreptul de vot, ceea ce dăsperanțăși bucurie. Å¢ara însătrebuie sărămânăunită, fiindcăinteresele fundamentale ale României sunt deasupra conjuncturii, deasupra puterii vremelnice și a preferințelor politice. Sper ca, de aici încolo, domnia legii și respectul fațăde rostul instituțiilor Statului săfie de neclintit”, precizeazăRegele Mihai I.

Suveranul apreciază”afecțiunea și încrederea” românilor, subliniind căîmpreunăcu Regina primește „cu bucurie” atașamentul lor fațăde Coroană.

Regele Mihai I precizeazăcă2014 a adus satisfacții Casei Regale.

„Familia Regalăa vizitat Israelul, pentru prima oarăde la fondarea acestui stat. Acolo, la Ierusalim, sălășluiește așezământul ortodox ridicat sub domnia bunicilor mei, Regele Ferdinand I și Regina Maria. Fiica mea, Margareta, m-a reprezentat la Yad Vashem, unde Regina Elena, mama mea, are numele înscris în piatră, în calitate de Drept ÃŽntre Popoare. Membrii Familiei mele au vizitat Suedia, Marea Britanie, Italia, Marocul, Iordania, Italia, Germania, Qatar, Bulgaria, Grecia și Turcia. Peste tot, Casa Regalăa dus un mesaj primit cu respect, spre binele relațiilor țării noastre cu restul lumii. Înțară, Principesa Moștenitoare, Principele Radu și, de doi ani încoace, Principele Nicolae, au fost săptămânăde săptămânăîn orașe și comune din toate colțurile țării, inspirând și dând curaj comunităților locale. Un mare număr de instituții și organizații au primit nume sau patronaj regal, simțindu-se conectate la stabilitate, respectabilitate și continuitate. Curtea de Argeș este prima urbe care a primit titlul de «Oraș Regal»”, se aratăîn mesaj.

Regele Mihai I mai precizeazăcăFamilia Regalăcontinuămunca socialăînceputăde Regina Elisabeta a României acum un secol și jumătate, implicându-se în proiecte educaționale, culturale, de voluntariat și de răspundere socială.

Totodată, el afirmăcă, „prin viața pe care i-a dat-o prezența Familiei mele, Castelul Peleș s-a transformat dintr-un muzeu național într-un martor al continuității și suveranității noastre, ca stat european”.

Pe de altăparte, el aduce „laudăinițiativei individuale”, apreciind faptul căsectorul privat din România „s-a străduit săsporeascăprosperitatea societății noastre, chiar în condiții descurajante, dând dovadăde creativitate, însuflețire și patriotism”.

Regele exprimărecunoștințămilitarilor români „admirați în lumea transatlanticăpentru cât de mult realizeazăcu resurse financiare atât de modeste”.

„Gândul meu se îndreaptăcătre bătrânii singuri, către copiii care cresc departe de ai lor, către cei de toate vârstele care nu au cum să-și vadăde sănătate așa cum trebuie. Înzilele acestea, ne gândim la lecția de iubire, suferințăși modestie a Domnului Nostru Isus Hristos. Nașterea Domnului aduce cu sine un desăvârșit exemplu de bunătate, de altruism, de grijăfațăde aproapele tău și un neclintit atașament fațăde familie. ÃŽntregii noastre națiuni, trăitoare în țarăși în Republica Moldova, precum și tuturor românilor din alte părți ale lumii, iubirea și nădejdea mea!”, se mai aratăîn mesajul de Crăciun al Regelui Mihai I.

Comments

comments

About the Author