Mascații au intrat peste migranți în Timiș

Posted on iun. 13 2024 - 11:17am by petre

Pornind de la omorul din data de 31 ianuarie

2024, comis asupra unui cetățean afgan, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au continuat cercetările și s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea mai multor infracțiuni de trafic de migranți, grnedenunțare, tâlhărie calificată și favorizarea făptuitorului, de către membrii ai două grupări specializate în trafic de migranți, respectiv gruparea afgană și cea pakistaneză.

Astfel, în această dimineață, polițiștii au pus în executare, în județul Timiș, 8 mandate de percheziție domiciliară, urmând a fi puse în aplicare 10 mandate de aducere.

Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș și jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, precum și de cel al criminaliștilor și polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Timișoara.

 

Comments

comments

About the Author