Mamă cu trei copilași, salvați din flăcări în Timiș

Posted on feb. 7 2023 - 3:12pm by petre

 

În noaptea de 6/7.02.2023, în jurul orei 01:30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Jebel, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Liebling, din județul Timiș, au observat că la o casă din localitate a izbucnit un incendiu.

Polițiștii au solicitat de urgență intervenția structurilor specializate, în vederea stingerii incendiului și, observând că din imobil nu iese nicio persoană, au intrat în casa cuprinsă de flăcări unde au găsit o mamă cu 3 copilași, în vârstă de 3 luni , 2 ani și 6 ani, care dormeau, fără a fi conștienți de pericolul în care se aflau.

Fără a sta pe gânduri, au procedat la evacuarea mamei și a copiilor din imobilul cuprins de flăcări, salvând astfel viața micuților și a mamei lor.

Având în vedere temperatura scăzută, polițiștii au adăpostit familia la căldură în autospeciala de serviciu până la sosirea echipajelor medicale.

Suntem mândri de colegii noștri, care prin faptele lor fac cinste instituției și uniformei de Poliție.

 

 

Comments

comments

About the Author