Magnifica victorie a lui Iancu de Hunedoara la Belgrad a salvat Europa occidentală de invazia otomană

Posted on Iul 20 2017 - 10:52pm by petre

În urmă cu 561 de ani, Bătălia de la Belgrad (iulie 1456) sau Asediul Belgradului a fost un moment crucial în istoria Europei, victoria lui Iancu de Hunedoara salvând Europa occidentală de înaintarea turcilor, după ce aceştia cuceriseră Constantinopolul.

Sultanul Mehmed al II-lea (1444 – 1446, 1451 – 1481) a mobilizat, pentru cucerirea Belgradului forţe impresionante: circa 150.000 de soldaţi, o artilerie de asediu superioară celei folosite împotriva Constantinopolelui şi o flotă ce urma să acţioneze pe Dunăre (60 – 65 de galere şi circa 150 de vase mai mici).

Kalemegdan

Voievod al Transilvaniei şi căpitan general al regatului maghiar, Iancu de Hunedoara întăreşte garnizoana cetăţii, comandată de cumnatul său Mihail Szilágyi şi de fiul său, Ladislau de Hunedoara, cu 5.000 de mercenari. Concomitent, el îşi mobilizează forţele proprii şi întăreşte legăturile cu Skanderbeg, care, în Albania, trebuia să declanşeze o mişcare antiotomana.

Cu sprijinul călugărului franciscan Ioan de Capistrano, care a desfăşurat o intensă propagandă pentru o nouă cruciadă antiotomană, Iancu a reuşit să ridice o oaste de circa 30.000 de oameni, în cea mai mare parte valahi şi sârbi ortodocşi, şi o flotă improvizată formată din 200 de vase.

Din 4 iulie 1456, timp de câteva zile, artileria otomană, compusă din 300 de tunuri, bombardează zidurile oraşului, încercând blocarea aprovizionării acestuia pe Dunăre, cu ajutorul flotei fluviale. La 14 iulie, flota creştină atacă vasele otomane distrugând şapte galere mari şi mai multe mici, provocând dispersarea acestora şi reuşind aprovizionarea cetăţii. În zilele următoare, forţele terestre comandate de Iancu reuşesc spargerea blocadei otomane în zona Zemunului, ocupând poziţii favorabile. La 21 iulie, sultanul încearcă să forţeze victoria printr-un asalt general. De două ori turcii reuşesc să pătrundă în oraş, dar sunt respinşi.

Al treilea atac asupra podului care asigura intrarea în fortăreaţă a fost respins de trupele comandate de Capistrano. Asupra turcilor, care puseseră scări de asalt pe ziduri, a fost aruncată apă clocotită şi materiale inflamabile. Noi şi noi detaşamente de „cruciaţi” soseau pe Dunăre în cetate şi, spre seară, au trecut la contraatac, oraşul fiind despresurat.

La 22 iulie, armata creştină a trecut Sava, dezlănţuind atacul general. Tunurile turcilor au fost capturate şi folosite împotriva armatei sultanului, care a fost rănit de o săgeată, fiind salvat de aga ienicerilor, Hassan, care şi-a dat viaţa protejându-l pe sultan cu propriul trup. La 23 iulie, turcii s-au retras în degringoladă, părăsind tabăra, lăsând în urmă o pradă uriaşă şi foarte mulţi morţi (circa 24.000, după sursele creştine) în timpul asediului, cărora s-au adăugat alţii, în timpul retragerii şi prizonieri (circa 4.000). Creştinii au pierdut relativ puţini oameni, c. 3.000 – 4.000 (Camil Mureşan).

Victoria de la Belgrad întârzie pentru aproape 70 de ani cucerirea Ungariei de către turci, redresează moralul europenilor, zguduit după căderea Constantinopolelui, dar mai ales dă timp armatelor europene să se pregătească pentru o nouă invazie otomană.

Totodată, izbânda lui Iancu este cel mai strălucit moment al carierei sale militare, de care nu a putut să se bucure îndeajuns, murind de ciumă la 11 august, în tabăra de la Zemun.

Surse: EnciplopediaRomaniei.ro care citează din Camil Mureşan şi George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

Enc. Brittanica
Vatican Libr.

Comments

comments

About the Author