MAGIC! Lacul Lebedelor celebrului balerin Andrei Batalov din  Sankt Petersburg ajunge la Timișoara

Posted on Sep 24 2017 - 9:38pm by petre

Stagiunea de balet a Timișoarei îi răsfață pe cei pasionați de arta dansului alb cu un eveniment fastuos: ”Lacul lebedelor”, cel mai faimos balet al tuturor timpurilor, va fi interpretat la Timișoara de o companie-fanion a legendarei şcoli de balet ex-sovietice, compania din St. Petersburg a lui Andrei Batalov.

Evenimentul va avea loc în 17 noiembrie 2017, de la ora 20:00 Opera Națională Română Timișoara, iar vedetele spectacolului vor fi balerinii Olga Golitsa (Odette/Odile) și Denis Nedak (Siegfried).

Baletul pe muzica lui P.I.Ceaikovski, în coregrafia lui Marius Petipa și Lev Ivanov, are o scenografie creată de Evgenii Gurenco. Compania „St. Petersburg Classical Ballet of Andrei Batalov’’ a fost fondată în 2014 de unul dintre legendarii balerini ruși, prim-solist la Teatrului Mariinski. Absolvent al Academiei de Balet Vaganova din Rusia , Andrei Batalov domină scena de balet de mai mult de 25 de ani. În 1992 a lacul 2017devenit solist al Teatrului Academic de Stat ”Mussorgsky” din Sankt-Petersburg, iar doi ani mai târziu câștigă statului de prim-solist al Teatrului Mariinski. El aparține unei aristocratice elite a dansului clasic din trecut și prezent, din care fac parte legende precum Vestris și Nijinsky, Mikhail Baryshnikov și Julio Bocca. Batalov deține un palmares impresionat la marile concursuri internaționale de balet . A fost câștigător a medaliei de aur la Concursul International de Balet de la Nagoya (Japonia, 1996) și la Paris (1997). A câștigat premiul 2 la Concursul Internațional Rudolf Nureyev la Budapesta (1996), premiul 1 și Mihail Baryshnikov la Arabesque-96, Concursul de Balet din Perm (1996) și Marele Premiu la Concursul International de Balet de la Moscova (1997).
În repertoriul teatrelor Mihailovski (1992-1994) și Mariinsky (din 1994), Batalov a deținut roluri principale în cale mai importante spectacole de balet. Ca director artistic al companiei ce-i poartă numele, Andrei Batalov urmează marea tradiție a baletului rus, așa cum au construit-o Marius Petipa, Lev Ivanov, Alexander Gorsky, Mihail Fokin. Astăzi Batalov nu doar că dansează el însuși, dar îi învață pe alții : din 2010 el este și coregraf al Teatrului Mihailovski, având déjà discipoli celebri ca Leonid Sarafanov.

Biletele pentru unica reprezentație în această stagiune a Companiei de Balet Batalov la Timișoara s-au pus în vânzare la Agenția Operei.
Premiera mondială a baletului ”Lacul lebedelor” a avut loc în 20 februarie 1877, la Teatrul Bolșoi din Moscova.

Comments

comments

About the Author