La Mulți Ani, Vlădică Ioane!

Posted on Noi 13 2017 - 4:44pm by petre

La data de 14 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, își aniversează ziua de naștere. Cu acest prilej îi urăm și noi La Mulți Ani, sănătate și bucurii.

REPERE BIOGRAFICE

Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, s-a născut la data de 14 noiembrie 1951, în localitatea Pietrani, judeţul Bihor, fiind al patrulea copil al părinţilor săi, Ioan şi Ilca. Şcoala primară a urmat-o în satul natal Pietrani, iar gimnaziul l-a urmat în localitatea Pocola, judeţul Bihor.

A absolvit liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea, promoţia 1971 şi Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti, promoţia 1976.

În anul 1980 a intrat ca vieţuitor la Mănăstirea Lainici, judeţul Gorj.

În anul 1986 a absolvit Seminarul Teologic din Craiova, iar în anul 1990 Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu. La 6 august 1990 a fost hirotonit ierodiacon la Mănăstirea Lainici, iar la 15 august 1990 a fost hirotonit ieromonah la Mănăstirea Tismana.

Între anii 1990-1994 a fost rânduit stareţ al Mănăstirii Lainici de IPS Nestor Vornicescu, încredinţându-i-se păstorirea sufletească a fraţilor şi călugărilor din mânăstire.

În perioada 1980-1994 a restaurat mai multe biserici şi mănăstiri (Tismana, Polovraci, Bucovăţ, Lainici, Crasna), iar cât a fost stareţ la Mânăstirea Lainici, a zidit o nouă biserică, monumentală, în incinta mânăstirii, şi un corp de chilii. În perioada studiilor la Ierusalim a coordonat pictarea unei părţi a bisericii şi a amenajat o bibliotecă, care a fost şi ea pictată.

În perioada 1991-1994 a urmat în paralel două studii de doctorat la Institutul Biblic din Ierusalim, unul în Studii Biblice, şi altul în Egiptologie şi Orientalistică.

În anul 1994 a fost hirotesit Arhimandrit şi numit Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, de unde a fost chemat în ţară pentru ocuparea funcţiei de episcop.

Ca un act de dreptate faţă de cei care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru credinţă şi românitate, cu înţeleaptă chibzuinţă asupra împrejurărilor prezente şi viitoare ale existenţei dreptcredincioşilor ortodocşi din judeţele Harghita şi Covasna, Adunarea Naţională Bisericească, în şedinţa din 11 ianuarie 1994, a hotărât înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei.

La 12 iulie 1994, Colegiul Electoral Bisericesc a ales ca întâistătător al nou înfiinţatei Episcopii, cu sediul la Miercurea-Ciuc, în persoana P.C.Arhimandrit Ioan Selejan, Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim şi Iordan.

La 20 iulie 1994, la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie” din Topliţa, judeţul Harghita, ctitorie a Patriarhului Miron Cristea, s-a săvârşit hirotonia întru arhiereu a Î.P.S. Sale, Ioan Selejan. Nădejdile exprimate ori nerostite ale credincioşilor şi ale slujitorilor bisericeşti se îndreptau către un arhiereu care avea experienţa vieţuirii alături de străini, care restaurase multe biserici şi mânăstiri şi care se va dovedi întru totul devotat chemării sale.

La 25 septembrie 1994, a avut loc la Miercurea-Ciuc, în catedrala „Sfântul Nicolae” instalarea primului episcop al Covasnei şi Harghitei.

În cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 18-19 iunie 2009, desfăşurată la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Ioan Selejean, Episcopul Covasnei şi Harghitei a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop, pentru activitatea ierarhică pilduitoare şi slujire chiriahală deosebită şi îndelungată a Bisericii. Această hotărâre de ridicare a Preasfinţiei Sale la rangul de arhiepiscop rămâne un însemnat act de apreciere şi preţuire a întregii lucrări a Preasfinţitului Părinte Ioan, puse în slujba Sfintei Biserici şi a neamului românesc din Episcopia Covasnei şi Harghitei, în cei 15 ani de arhierie. Duminică, 23 august 2009, a urmat actul solemn şi demn acela al ridicării la rangul de Arhiepiscop al Preasfinţitului Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei după săvârşirea Sfintei Liturghii de către PF Daniel, Patriarhul României şi 14 membrii ai Sfântului Sinod.

La 16 decembrie 2014, IPS Ioan a fost ales de către Sfântul Sinod în slujirea de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului.

La 28 decembrie 2014 a fost întronizat ca Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, în catedrala mitropolitană din Timişoara, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și mai mulți membri ai Sfântului Sinod.

sursa: Mitropolia Banatului

Comments

comments

About the Author