Primarul municipiului Craiova, Lia-Olguța Vasilescu, a fost reținutăde procurorii anticorupție pentru 24 de ore fiind acuzatăde patru fapte de luare de mită, trei infracțiuni de folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și spălare de bani, urmând săfie prezentatăjoi Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivăpentru 30 de zile.
Alături de ea sunt cercetați sub control judiciar Radu Cosmin Preda, administratorul public al Craiovei și Elena Daniela Popescu, reprezentant al unei asociații non profit, ambii acuzați de complicitate la luare de mită.
„Încursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulți oameni de afaceri au fost determinați de candidatul Vasilescu Lia Olguța, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, săefectueze diverse sponsorizări. Înscopul obținerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic. „Donațiile” respective, estimate la 135.907 euro, făcute în condițiile de mai sus, s-au concretizat atât în realizarea de materiale electorale, dar și pentru organizarea unor spectacole în susținerea campaniei inculpatei”, anunțăprocurorii anticorupție într-un comunicat de presă.
DNA mai precizeazăcăîn cursul anului 2014, Lia Olguța Vasilescu ar fi pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri, pentru și printr-o asociație non profit, suma totalăde 544.209, 33 lei, în legăturăcu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.
Procurorii DNA susțin în referatul cu propunerea de arestare preventivăa primarului municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, căîn anul 2012 a fost organizat un concert susținut de Goran Bregovic plătit din banii unei fime interesate săobținăcontracte cu Primăria Craiova.
„În2012 în susținerea candidaturii lui Vasilescu Lia Olguța la Primăria Craiova s-a organizat un concert susținut de artistul Goran Bregovic iar costurile concertului și cheltuielile de deplasare ale artistului au fost achitate la cererea lui Vasilescu Lia Olguța de un reprezentatnt al unei societăți comerciale, în baza interesului pe care acesta îl avea pentru contracte cu Primăria Craiova„, aratăprocurorii DNA în referatul cu propunerea de arestare preventivăa edilului.
Procurorii susțin căreprezentanții mai multor firme i-ar fi acordat sprijin financiar deoarece au avut în vedere influența pe care o putea exercita la nivel central și local, în raport cu diverse contracte cu primăria.
Totodată, DNA aratăcăcăîn primăvara anului 2014, Lia-Olguța Vasilescu ar fi cerut reprezentantului unei firme care avea contract cu primăria “săefectueze o sponsorizare pentru reabilitarea unor fațade de imobile din centrul Craiovei, împreunăcu Radu Preda, iar sponsorizarea săfie realizatăprin intermediul Asociației Pro Craiova. Sponsorizarea a fost efectuatăde firmăîn primăvara lui 2014 în cuantum de aproximativ 54.000 de lei„, susțin procurorii în referat.
Lia Olguța Vasilescu ar fi cerut firmei „săefectueze o sponsorizare pentru reabilitarea unor fațade de imobile din centrul Craiovei, întrucât în luna mai 2014 urma săaibăloc în mun. Craiova Festivalul Shakespeare. s-a încheiat între firmăși Asociația Pro Craiova contractul de sponsorizare pentru execuție lucrări în valoare de 74.000 lei. Aceasta a beneficiat în mod direct de avantaje nepatrimoniale constând în atragerea de capital electoral„, aratăDNA în documentul citat.
Primarul municipiului Craiova, Lia-Olguța Vasilescu, a fost reținutăde procurorii anticorupție pentru 24 de ore fiind acuzatăde patru fapte de luare de mită, trei infracțiuni de folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și spălare de bani, urmând săfie prezentatăjoi Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivăpentru 30 de zile.
Alături de ea sunt cercetați sub control judiciar Radu Cosmin Preda, administratorul public al Craiovei și Elena Daniela Popescu, reprezentant al unei asociații non profit, ambii acuzați de complicitate la luare de mită.
sursa: Mediafax, foto: Cotidianul.r o