Incidente misterioase în vestul țării – obiecte căzute din cer provoacă distrugeri – o mamă și cei doi copii au scăpat ca prin minune de bolovanul care a trecut prin acoperiș și plafonul camerei

Posted on mart. 29 2022 - 6:08pm by petre

 

Incidente bizare în Hunedoara: Un bolovan a căzut prin acoperișul unei case, a găurit acoperișul, plafonul și a ajuns în camera copiilor.

Mama împreună cu cei doi copii au scăpat nevătămați pentru că se aflau la parter. La fața locului s-au prezentat pompierii și polițiștii.

În urma unui apel la 112, prin care s-a anunțat faptul că o piatră a căzut prin acoperișul unei case din municipiul Hunedoara.

S-au deplasat de urgențăla locul indicat o autospecială de lucru cu apă și spumă precum și un echipaj SMURD din cadrul detașamentului de pompieri Hunedoara.

 

Concomitent, a fost alertat și trimis la locul intervenției echipajul CBRN din cadrul ISU Hunedoara, care a efectuat măsurători asupra pietrei, în urma analizei rezultând că aceasta nu prezenta pericol radiologic.

Pentru o analiză amănunțită, piatra a fost ridicată de către IPJ Hunedoara și transportată la Insemex Petroșani.

Din fericire, mama împreună cu cei doi copii minori nu se aflau la etajul clădirii în momentul impactului, ci la parterul locuinței.

 

Pagubele materiale sunt însemnate, fiind afectat acoperișul casei, plafonul unei camere și mobilierul din aceasta.

 

UPDATE: Comunicatul IPJ Hunedoara – încă o piatră într-o curte

La data de 29 martie 2022, în jurul orei 13:59, Poliția Municipiului Hunedoara, fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe acoperișul unui imobil, a căzut o piatră și a ajuns în interiorul imobilului.

Polițiștii ajunși la fața locului, au constatat că, la mansarda imobilului s-a produs un orificiu, de asemenea și în tavanul unei camere, piatra aflându-se pe pardoseala camerei.

De asemenea, tot în aceeași dată, un alt cetăţean, a sesizat Poliția Municipiului Hunedoara, că, în curtea casei sale se află o piatră. Polițiștii, au ridicat pietrele și urmează a se efectua cercetări.

 

sursa:  Alba24

Comments

comments

About the Author