ÃŽncep înscrierile la clasa pregătitoare

Posted on feb. 23 2014 - 4:47pm by petre

ÃŽnscrierea la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2014-2015 începe luni, zi începând cu care părinții pot completa cererile-tip, în Capitalăfiind disponibile aproximativ 12.600 de locuri.

„Important de subliniat este faptul cătoți părinții care vor solicita înscrierea în școlile din București își vor putea înscrie copiii la unitățile de învățământ din Capitală. Astfel, dacăvor fi mai multe cereri decât locurile disponibile, copiii aceia vor fi oricum înscriși, pentru căeste dreptul lor la educație”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Marian Banu, citat de agenția Mediafax.Copii Scoala

Înprivința locurilor disponibile la clasa I, pentru care înscrierea începe tot luni, Banu a precizat cănumărul acestora este „infim”, în condițiile în care majoritatea lor vor fi ocupate de copiii care sunt, în prezent, în clasa pregătitoare.

Potrivit Calendarului înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2014 – 2015, listele cu elevii înscriși vor fi publicate în 11 aprilie.

În17 februarie, au fost afișate circumscripțiile școlare și numărul de clase pregătitoare alocate la unitățile de învățământ, pe site-ul acestora și pe cel al inspectoratului școlar.

Totodată, au fost prezentate informații cum ar fi posibilitatea organizării procesului de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în structura școlii sau în consorțiu cu școala și posibilitatea organizării programului „Școalădupășcoală” și au fost afișate fotografii ale spațiului în care se desfășoarăactivitatea la clasa pregătitoare.

Tot la 17 februarie, a fost afișat programul de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor, care poate fi solicitatăde părinți în vederea înscrierii, fiind prezentate și unitățile/instituțiile în care se realizeazăevaluarea. Evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomaticăa copiilor se face pânăîn 12 martie.

Pânăla 28 februarie, în fiecare unitate de învățământ cu clase pregătitoare va fi organizată”Ziua porților deschise”, în care părinții, copiii și alte persoane interesate pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în aceastăactivitate. Totodată, în școli vor avea loc întâlniri pentru informarea și consilierea părințor copiilor din grădinițăcare vor fi cuprinși, în anul școlar 2014 – 2015, în învățământul primar.

Înintervalul 24 februarie – 14 martie, părinții vor completa, online sau la unitatea de învățământ la care solicităînscrierea copiilor, cererile-tip de înscriere.

Prima etapăde înscriere în clasa pregătitoare începe în 17 martie, când are loc lor procesarea, de către comisia naționalăde înscriere a copiilor în învățământul primar, a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere.

Apoi, în perioada 18 – 20 martie, vor fi procesate cererile părinților care solicităînscrierea la o altăunitate de învățământ decât școala de circumscripție, pentru locurile rămase libere.

La 21 martie va avea loc repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altășcoalădecât școala de circumscripție, dar care nu au fost admiși din lipsăde locuri și care au exprimat în aceastăfazăopțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție.

Înperioada 21 – 22 martie, unitățile de învățământ vor afișa lista candidaților înmatriculați, a numărului de locuri rămase libere și a listei copiilor neînscriși dupăprima etapă.

A doua etapăde înscriere în clasa pregătitoare are loc din 24 martie

Înintervalul 25 martie – 4 aprilie, vor fi despuse cererile-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioarăsau care nu au participat la prima etapă.

La 11 aprilie vor fi afișate, la fiecare unitate de învățământ, listele finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.

Apoi, în intervalul 14 – 18 aprilie, vor fi centralizate și soluționate de către inspectoratul școlar cererile părinților copiilor care nu au fost încăînscriși la vreo unitate de învățământ.

Ministerul Educației a stabilit și calendarul înscrierii în clasa I a copiilor de 7 ani care nu au fost înscriși în învățământul primar în anul școlar 2013-2014 și ai căror părinți solicităînscrierea direct în clasa I.

Astfel, în perioada 24 februarie- 14 martie, vor fi depuse cererile de înscriere a copiilor la școala de circumscripție, iar în perioada 25 martie – 4 aprilie va avea loc depunerea cererilor de către părinții care solicităînscrierea în altășcoalădecât unitatea de circumscripție.

În11 aprilie vor fi afișate, la fiecare unitate de învățământ, listelor finale ale copiilor înscriși în clasa I.

Comments

comments

About the Author