Guvernul prelungește astăzi starea de alertă și hotărăște ce se va întâmpla de Paște

Posted on apr. 8 2021 - 9:47am by petre

Florin Cîţu a anunţat că Executivul va aproba, într-o şedinţă joi, o hotărâre pentru prelungirea stării de alertă.

Tot atunci va fi luată şi o decizie cu privire la restricțiile din noaptea de Înviere.

„Mâine este decizia, hotărârea de Guvern, pentru prelungirea stării de alertă. În hotărârea precedentă, ştiţi foarte bine, că era până la ora 2.00 dimineaţa. Vom vedea pentru mâine dacă se schimbă ceva sau nu, în acest moment noi nu am luat o decizie, vom lua o decizie mâine”, a spus Florin Cîţu, întrebat la finalul şedinţei Guvernului ce vor face autorităţile cu privire la solicitarea Bisericii Ortodoxe ca restricţiile de circulaţie să fie ridicate în noaptea de Înviere, potrivit News.ro.

Conform deciziei CNSU aprobate de Guvern pe 25 martie, este permisă circulaţia persoanele în intervalul orar 20.00 – 02.00 pentru a participa la slujbele religioase în Noaptea de Înviere. Aceeaşi măsură a fost aplicată şi pentru Paştele catolic şi Pesah.

Comments

comments

About the Author