„Greii” SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani

Posted on mai 24 2024 - 9:28am by petre

Foşti grei ai Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani.

După audieri maraton care au durat peste 15 ore, cei doi au fost plasaţi sub control judiciar pe cauţiune. Au fost denunţaţi de un om de afaceri care spune că i s-ar fi cerut 600.000 de mii de euro pentru a fi scăpat de o condamnare. Pentru ca totuși a fost condamnat i-a înregistrat și turnat la DNA. Asistăm astfel la primul dosar DNA care ancheteaza caracatița din justiție. Interceptările depuse arată că aceasta era condusă de la vârful SRI, iar Coldea, cel care a fost cel mai puternic om din SRI timp de 12 ani, este numit „Dumnezeu”.

 

După o audiere maraton ce a durat mai bine de 15 ore, fostul adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Codlea, a ieşit din sediul DNA la ora 3 noaptea. A plecat în grabă şi nu a vrut să stea de vorbă cu jurnaliştii.

 

Atât el cât şi Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi Dan Tocaci, şoferul fostului patron al Romprest, au fost puși sub control judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile. Potrivit surselor judiciare cauţiunea a fost stabilită la suma de 500.000 de lei.

Florian Coldea, care a fost şef de facto al SRI, şi generalul Dumitru Dumbravă, fost şef al direcţiei juridice, au fost denunţaţi de un om de afaceri. Sunt acuzaţi că i-ar fi promis că îl scapă de o pedeapsă cu închisoarea într-un dosar de corupţie.

sursa: Observator News

 

Comments

comments

About the Author