Facebook și Instagram au căzut! Ce spune Meta

Posted on mart. 6 2024 - 12:04am by petre

Rețelele sociale Facebook și Instagram au picat, marți după-amiază, în toată lumea. Utilizatorii au fost delogați automat din site și din aplicație și nu se puteau conecta la loc.

UPDATE Reţelele de socializare Facebook şi Instagram au început să funcţioneze din nou, după o întrerupere de peste două ore, provocată de probleme tehnice, care au afectat zeci de mii de utilizatori pe plan mondial.

În perioada de vârf au fost raportate peste 550.000 de întreruperi de către utilizatorii Facebook şi aproximativ 92.000 de la utilizatori ai Instagram, a anunţat site-ul de specialitate Downdetector.

 

Meta Platforms, ale cărei acţiuni au scăzut marţi după amiaza cu 1,2%, are aproximativ 3,19 miliarde utilizatori activi zilnic în familia sa de aplicaţii, care include WhatsApp şi Threads. Anterior, şi aplicaţia WhatsApp Business s-a confruntat cu probleme.

Suntem conştienţi că oamenii se confruntă cu dificultăţi în accesarea serviciilor noastre. Lucrăm la asta acum”, a declarat Andy Stone, purtătorul de cuvânt al Meta, într-o postare pe platforma de social media X.

O întrerupere similară a Meta a avut loc în 2021, când o problemă de configurare a dus la întreruperea accesului la Facebook, Instagram și WhatsApp timp de câteva ore.

 

 

 

 

Comments

comments

About the Author