Moartea lui Matia Corvin, cel mai strălucit rege al Ungariei, Croației, Boemiei și duce de Austria, a provocat dezlănțuirea magnaților maghiari, frustrați vreme de multe decenii de dominația dinastiei valahe în regatul Sfântului Ștefan.
Așa cum o făcuseră în urmă cu patru decenii, când au fugit și l-au lăsat pe Iancu de Hunedoara să-i țină piept singur cuceritorului Constantinopolelui, Mahomed al II-lea, cei mai importanți nobili maghiari s-au năpustit asupra fiului lui Matia, Ioan Corvin, pe care l-au jefuit (la propriu, într-o ambuscadă) de bogățiile lăsate de tatăl său și pe care l-au forțat să renunțe la pretențiile la tron, exilându-l apoi în sudul regatului, ca ban al Croației și Slavoniei.
Luptele intestine, presiunile Casei de Habsurg și instabilitatea politică au făcut ca Ungaria să devină vulnerabilă în fața ofensivei otomane, stăvilită cu succes peste o jumătate de secol de Casa de Hunedoara.
DupăMohacs
La 1526, Suleiman Magnificul zdrobește armata maghiară la Mohacs, punând capăt existenței regatului apostolic.
Transilvania încearcă să ducă mai departe simbolul fostului stat maghiar, dar e nevoită să accepte statutul de vasalitate față de Poarta Otomană.
În acest context, cetatea Timișoarei și Banatul sunt pe rând conduse de forțele transilvane susținute de sultan și de cele ale împăratului Ferdinand I.
După Mohacs, sultanul nu atentează direct la Banat, mulțumindu-se să încaseze tribut și numind căpitani generali, funcție pe care, până în 1530, fuseseră oameni fideli împăratului, ca Petre Perenyi sau Balint Turcu.
Nehotărârea și oscilația reginei Isabella a Transilvaniei între habsburgi și otomani îl determină pe sultan să numească în funcția de căpitan general al zonei de sud, care includea mare parte a Banatului de azi și, firește, Timișoara, pe vasalul său Petre Petrovici.
Situația se precipită și, după ce Isabella îi predă trimisului împăratului Ferdinand, în catedrala de la Cluj, coroana Sfântului Ștefan, mașinațiunile Fratelui (Frater) Martinuzzi, conducătorul de facto al Transilvaniei, face ca Banatul să ajungă din nou sub influența habsburgilor.
Banatul și Timișoara cad sub otomani
În 1551, după înfrângerea lui Petrovici și alungarea sa, Banatul intră sub controlul lui Andrei Bathory iar pe funcția de căpitan general și comandant al cetății Timișoara este numit omul împăratului, Ștefan Losonczy, care jură-
Juramentum Stephanus de Lossoncyij de officio Comitis Themesiensis et Capitaneatus generalis partium regni Sacratissimae Maiestatis Regiae, praestitum Posonii tricesima Martii, anno domini quo supra (1551)
– că va sluji cu credință cetatea și orașul Timișoara – Arcem et civitatem Themesiensem.
Nici nu știa Losonczy cât de tare își va respecta jurământul.
În decurs de câteva luni, în sudul Banatului au loc încăierări sporadice între mici formațiuni de avangardă ale otomanilor și ostașii lui Losonczy. ÃŽ
Între timp, în așteptarea unui atac otoman mai serios, la Timișoara sosesc ingineri militari italieni, care conduc lucrări de fortificare a cetății, dar și întăriri în trupe, mercenari din toată Europa.
Astfel, Losonczy are în subordine o garnizoanăde 2-3000 de soldați, cavalerie și pedestrime, spanioli, cehi, nemți, maghiari și români transilvăneni.
Între timp, Suleiman Magnificul îi ordonă unuia dintre oamenii săi de încredere – fost comandant al gărzii sultanului, fost Kapudan Pașa – amiral al flotei militare otomane – în acel moment guvernator general (beilerbei) al Rumeliei – Sokollu Mehmet Pașa să atace Banatul și Transilvania.
Sokollu Mehmet Pașa invadează Banatul și sudul Transilvaniei, cucerind 16 cetăți și localități, între care Becicherecul, Lipova și Cenadul.
În 14 octombrie 1551, beilerbeiul Sokollu Mehmet Pașa își face tabără în apropierea Timișoarei și, la 16 octombrie, începe să bombardeze cetatea cu cele câteva zeci de tunuri, asediul durând până în 28 octombrie când, din cauza ploilor și a frigului, ordonă ridicarea taberei și retragerea armatei la Belgrad.
Înprimăvara anului următor, Sokollu Mehmet Pașa reia campania militară și își alătură armata celei a marelui vizir Ahmet Pașa, asediind din nou cetatea Timișoarei. După o rezistență eroică, căpitanul Ștefan Losonczy este nevoit să predea cetatea otomanilor, care promit că toți apărătorii vor putea pleca liberi și nevătămați.
La ieșirea din cetate, între cele două tabere se iscă o altercație, otomanii masacrând întreaga garnizoană creștină, inclusiv pe căpitanul Losonczy, al cărui cap este trimis la Istambul.
Așa începe perioada de 164 de ani de ocupație otomană a cetății Timișoarei.
Pașa Socolovici
Dar haideți să ne întoarcem la Sokollu Mehmed Pașa, artizanul asediilor Timișoarei și al cuceririi Banatului de către imperiul sultanulul.
Sârb bosniac la origine, botezat ortodox, racolat de otomani prin sistemul devșirme (prin care turcii strângeau copii creștini pentru a-i pregăti să devină trupele de elită ale imperiului) ajunge la Istambul, este convertit la Islam și intră în corpul ienicerilor.
Pas cu pas, Mehmed Socolovici parcurge treptele ierarhiei militare otomane, până la cea mai importantădemnitate a imperiului, cea de Mare Vizir (echivalentul unui prim ministru) pe care o va îndeplini sub trei sultani.
Mehmed Socolovici a fost unul dintre cei mai importanți mari viziri ai Imperiului Otoman, scriind istorie în slujba lui Suleiman Magnificul. Socolovici a luptat la Mohacs, a asediat Viena, a purtat războaie pe uscat și pe mare, a luptat în Asia, Africa și Europa, a condus campanii împotriva Rusiei, a Veneției și a Ligii Sfinte.
Mehmed Socolovici este cel care, în ajunul bătăliei de la Szigetvar, a asistat la moartea naturală a lui Suleiman Magnificul. Pentru a nu demoraliza trupele și a nu declanșa haosul luptei pentru putere în imperiu, Socolovici a ascuns moartea sultanului și, a doua zi, a învins oastea creștină a ungurilor și croaților supuși habsburgilor.
Cu un sultan mort în grijă, marele vizir a organizat retragerea armatei spre Belgrad. simulând în tot acest timp prezența lui Suleiman viu în cortul imperial sau în caleașcă, la fereastră. Toate acestea pentru a reuși săasigure succesiunea la tronul imperiului a fiului lui Suleiman Magnificul cu Roxelana (sultana Hurrem), Selim al II-lea.
Deși a intrat în istorie ca singurul sultan blond (ca mama sa), dar mai ales ca singurul sultan bețiv, Selim al II-lea avea să conducă Imperiul Otoman spre cea mai mare întindere din istorie, dar asta exclusiv grație geniului militar și diplomatic al marelui său vizir, Mehmet Socolovici.
De altfel, Mehmet s-a și însurat cu fiica sultanului Selim, nepoata lui Suleiman Magnificul, sultana Esma Han.
La scurt timp dupăcampania victorioasădin Banat și cucerirea Timișoarei, Sokollu Mehmet Pașa va construi, la Mangalia, o cochetă geamie, căreia îi va da numele soției sale, Esma Han.
Astăzi, chiar dacă la Timișoara, asediată și cucerită de Socolovici, nu mai există deasupra solului construcții din perioada otomană, cu excepția, poate, a unei misterioase case, în capătul opus al țării, la Mangalia, moscheia marelui vizir Socolovici și a soției sale Esma Han a rezistat celei aproape o jumătate de mileniu care a trecut peste ea și, acum, datorită primăriei din localitate și unui important om de afaceri turc, a fost renovată și continuă săslujească comunității musulmane din zonă.
Un alt aspect important din cariera lui Socolovici la conducerea statului otoman este reînființarea biserici ortodoxe sârbe autocefale și restaurarea Patriarhatului de la Peci, în fruntea căruia l-a instalat ca patriarh pe Makarije Sokolovici…. fratele său.
de Petre Irimuș
.gif)
