Extremiștii unguri au atacat Ambasada României de la Budapesta!

Posted on Ian 15 2018 - 5:40pm by petre

Ambasada României la Budapesta a fost vandalizată, duminică, după ce mai mulţi membrii din Mişcarea „Celor 64 de Comitate” au acoperit emblema ambasadei cu steagul secuiesc.

MAE a susţinut, luni, că sunt inacceptabile şi de condamnat incidentele care au ca scop defăimarea simbolurilor naţionale şi a lansat un apel către autorităţile ungare de a asigura integritatea localurilor misiunii României, după ce Ambasada României din Ungaria a fost vandalizată.Unguri ambasada

„Ministerul Afacerilor Externe îşi manifestă preocuparea faţă de atitudinea provocatoare a Mişcării „Celor 64 de comitate” şi condamnă producerea unor astfel de incidente care au ca scop defăimarea simbolurilor naţionale. MAE consideră că săvârşirea unor asemenea acte de către anumite persoane sau organizaţii, inclusiv cu programe revizioniste, este complet inacceptabilă şi contravine spiritului şi prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice”, potrivit unui comunicat de presă.

MAE a lansat un apel către autorităţile ungare de a asigura inviolabilitatea şi integritatea localurilor misiunii României şi a personalului său şi, în acest scop, precizează că va avea o discuţie cu ambasadorul Ungariei la Bucureşti.

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, luni, că îi va solicita ambasadorului ungar adoptarea unor măsuri de securitate privind Ambasada României din Budapesta.

„În legătură cu cele întâmplate la Budapesta, o să avem o discuţie cu ambasadorul Ungariei, o discuţie care va avea un punct foarte clar. Înţelegem dreptul tuturor oamenilor din ţările Uniunii Europene să-şi exprime opiniile, însă în acelaşi timp vom solicita adoptarea unor măsuri de securitate care să corespundă prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice, astfel încât activitatea Ambasadei să nu fie perturbată în niciun fel. Din punctul nostru de vedere, există toată dorinţa ca dialogul dintre România şi Ungaria să meargă, în continuare, pe trendul ascendent pe care l-am înregistrat”, a declarat Meleşcanu, luni, prezent la conferinţa de lansare a Preşedinţiei bulgare a Consiliului UE.

„Un nou gest provocator şi agresiv la adresa României: în noaptea de 12 spre 13 ianuarie 2018, extremistii unguri din ,,Mişcarea celor 64 de Comitate” din Ungaria au acoperit emblema Ambasadei României de la Budapesta cu însemnul secuiesc. Nădăjduiesc ca autorităţile României să nu rămână într-o expectativă laşă şi să reacţioneze cu fermitate, pe cale oficială, solicitându-i premierului Ungariei, Viktor Orban, să ofere cuvenitele reacţii şi aplicarea sancţiunilor legale. Astfel de acţiuni sunt periculoase şi se pot amplifica şi radicaliza dacă nu sunt stopate din faşă. Dar poate că există un interes chiar din partea Budapestei în a tensiona artificial relaţiile bilaterale cu ţara noastră şi nu văd, chiar într-o astfel de perspectivă, de ce am sta pasivi, cu capul plecat, în anul Centenarului Marii Uniri”, a scris deputatul PMP, Marius Paşcan, pe pagina sa de Facebook.

sursa FAcebook/Marius Pașcan

Comments

comments

About the Author