Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni în anul 2016, pentru prima datădupă1.100 de ani, întâlnirea urmând săse desfășoare la Biserica Sfânta Irina din Istanbul, unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic, din anul 381.
„Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe se va reuni în anul 2016, în preajma SĂƒrbătorii Rusaliilor și se va ține la Constantinopol, în celebra și Sfânta Bisericăa Sfintei Irina, unde a avut loc cel de-al doilea Sinod Ecumenic. Decizia a fost luatăla întâlnirea întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, organizatăla Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, din cartierul Fanar (din Istanbul, n.r.), în perioada 5-9 martie”, a spus IPS Mitropolit Nifon, arhiepiscopul Târgoviștei și exarh patriarhal, care a participat la întâlnirea întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe.
Mitropolitul Nifon a precizat căîntrunirea s-a încheiat odatăcu semnarea unui acord de către toți întâistătătorii bisericilor ortodoxe.
„Desigur căpentru întreaga ortodoxie și cu rezonanțe pentru întreaga creștinătate înseamnăun moment istoric deosebit, pentru căsunt mai multe interpretări în legăturăcu definiția Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Mai întâi, este vorba de faptul că, după1.100 de ani, un sinod cu o astfel de autoritate va avea loc curând. De aceea, și deciziile care s-au luat sunt foarte precise”, a explicat IPS Nifon.
Mitropolitul Nifon a adăugat căîn perioada următoare va începe procesul de pregătire a Sinodului Panortodox, care are o importanțămajorăpentru viața bisericii în lumea contemporană.
„Se va da impuls misiunii bisericii în societatea de astăzi și sunt sigur cătoate etapele de pregătire se vor ilustra prin studii teologice corespunzătoare și prin dezbateri cu privire la natura și scopul unui Sinod Panortodox pentru vremea noastră”, a mai spus mitropolitul Nifon.
Pregătirea Sinodului Panortodox a început de la ședința panortodoxăde la Rodos, din anul 1961, fiind continuatăîn 1963 și 1964, când s-au stabilit temele care urmau săfie discutate.
ÃŽntrunirea (Sinaxa) ÃŽntâistătătorilor de Biserici Ortodoxe a avut loc în perioada 5-9 martie, la Istanbul, delegațiile fiind invitate de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.
Sanctitatea Sa Bartolomeu a spus căSinaxa Panortodoxăare o importanțăvitală, în contextul schimbărilor neașteptate din societatea ultimilor ani.
„Astăzi trebuie să-i convingem pe oameni cănoi avem cuvântul vieții, mesajul speranței și experiența iubirii. Și pentru a realiza acest lucru, trebuie sădovedim validitate și credibilitate. Pentru noi, o condiție fundamentalăpentru a convinge lumea este, înainte de toate, unitatea noastrăinternă. Biserica Ortodoxănu are la dispoziție un alt instrument pentru a rămâne în unitate decât sinodalitatea, acesta fiind motivul pentru care orice amânare suplimentarăîn convocarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe afecteazăgrav unitatea eclesială”, a spus patriarhul ecumenic Bartolomeu.
Din delegația condusăde Patriarhul României, PF Daniel, au făcut parte ÃŽnaltpreasfințitul Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, ÃŽnaltpreasfințitul Mitropolit Nifon, consilierii patriarhali Michael Tița și Ștefan Ababei și părintele diacon Mihai Mușat.
Patriarhul Daniel a spus căSinaxa Panortodoxăoferăimaginea ortodoxiei ca fiind mai mult o familie spiritualăa Bisericilor Ortodoxe din regiuni, țări și etnii diferite, decât o instituție religioasăinternațională.
„Sinaxa cultivămai întâi comuniunea fraternăși apoi programe comune de acțiune. De aceea, sinaxele panortodoxe de pânăacum au emis mai mult mesaje și recomandări pentru bisericăși societate. Înmod paradoxal, Bisericile Ortodoxe Autocefale cultivăazi mai mult dialogurile oficiale internaționale cu alte biserici decât dialogul și cooperarea între ele. Înprezent, este nevoie de mai multăconsultare și cooperare între Bisericile Ortodoxe surori, în fața a trei mari provocări ale lumii de azi: secularismul sau indiferentismul religios, care afecteazănegativ familia ortodoxătradițională, parohia ortodoxă, mănăstirea ortodoxăși misiunea ortodoxăîn societate; fenomenul migrației, care genereazănoi probleme sociale și pastorale, mai ales când migrația este cauzatăde război sau persecuții, cum se vede azi în Siria și în alte părți ale lumii; criza economicăși financiară, care ne cheamăla mai multăsolidaritate cu oamenii săraci, bolnavi și singuri”, a spus întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Cele 14 Biserici Autocefale care formeazăîmpreunăBiserica Ortodoxăse confruntăde mai bine de un secol cu o serie de probleme, fie în relațiile între ele, fie în relațiile lor cu restul lumii creștine, cu alte religii.
La întrunire, fiecare întâistătător a mers cu un mandat sinodal și deciziile pe care le-au luat sunt decisive.
foto: Patriarhia. ro si Basilica. ro