E oficial: ce s-a anunțat acum despre românii din Marea Britanie

Posted on mai 27 2018 - 12:14pm by petre

Biroul Naţional de Statistică din Marea Britanie anunţă că numărul de români care trăiesc în această ţară a crescut cu 25% în 2017, faţă de anul precedent, ajungând la 411.000 de persoane.

Astfel, persoanele cu naţionalitate română au devenit a doua cea mai comună populaţie non-britanică din Marea Britanie, scrie BBC.

La 1 ianuarie 2014 toate televiziunile britanice pândeau aeroporturile Heathrow şi Luton din Londra în aşteptarea “invaziei”. Marea Britanie nu mai putuse amâna regulile europene şi trebuise să accepte deschiderea pieţei muncii pentru români. Fusese, vreme de un an, o campanie furibundă în presa britanică împotriva românilor care se pregăteau să invadeze Regatul, după deschiderea pieţei muncii. Când o cursă Bucureşti – Londra a ajuns la destinaţie, pe Luton, din avion a coborât un singur român, ajuns celebru şi mort, între timp.

Victor Spirescu era atunci întâmpinat de jurnalişti şi s-a întreţinut cu deputaul laburist Keith Vaz, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Interne din Camera Comunelor. De atunci au trecut ani, interesul presei britanice faţă de subiect a scăzut, dar datele statistice arată că temerea nu era chiar nejustificată.

Din populaţia de aproximativ 65 de milioane de locuitori, 6,2 milioane nu erau de naţionalitate britanică. Numărul persoanelor care locuiesc în Marea Britanie, însă care nu s-au născut acolo, a crescut cu 3% din 2016.

Naţionalitatea poloneză rămâne cea mai numeroasă naţionalitate non-britanică, cu un număr estimat de 1 milion de polonezi care locuiesc în Regatul Unit. După naţionalitatea română, următoarea clasată este cea irlandeză, cu aproximativ 350.00 de irlandezi care locuiesc în Marea Britanie.

Comments

comments

About the Author