E jale pe șosele din Timiș – sute de amenzi, zeci de permise ridicate, dosare penale și certificate de înmatriculare ridicate

Posted on apr. 12 2019 - 3:58pm by petre

Timp de patru zile, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 700 de sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi, 305 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

În perioada 08 – 11 aprilie a.c., poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul îndeplinirii priorităţii naţionale în domeniul siguranţei rutiere, privind combaterea sistematică a cauzelor generatoare de accidente.

Astfel, au fost întocmite 7 dosare penale pentru infracţiuni rutiere şi aplicate 718 sancţiuni contravenţionale,  dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 78 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 65 de permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor.

De asemenea, au fost retrase 19 certificate de înmatriculare.

În zilele de weekend poliţiştii rutieri continuă acţiunile.

Comments

comments

About the Author