Președintele ales Kaus Ioahannis și-a onorat promisiunea făcutăTimișoarei și s-a aflat în 16 decembrie la Timișoara pentru a participa la evenimentele comemorative prilejuite de 25 de ani de la începutul Revoluției Române.
La ora 18, președintele ales a ajuns la Catedrala Mitropolitanăunde a aprins candele, la moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș și la Monumentul Crucificării.
Dupăce a străbătut pe jos centrul Timișoarei, oprindu-se de zeci de ori pentru a vorbi cu timișorenii, Iohannis a ajuns la Operă, fiind invitat pe scenăpentru a se adresa românilor, discursul fiind transmis în direct de TVR pe canalul 3 și pe cel din Timișoara.
Iatătranscriptul integral al discursului președintelui ales:
Mulțumesc pentru invitația pe care mi-ați adresat-o. Este o onoare pentru mine sămăaflu astăzi, 16 decembrie, la Timișoara.
Am făcut promisiunea de a veni la Timișoara nu doar pentru semnificația politicăși simbolicăa momentului. Ci din respect. Din respect pentru cei care și-au dat viața în 1989 pentru ca noi azi sătrăim în democrație.
25 de ani. Atîția au trecut de când cetățenii Timișoarei s-au ridicat împotriva dictaturii comuniste. Curajul lor a inspirat o întreagănațiune. Ei au arătat primii căaspirația spre libertate este mai puternicădecât aparatul represiv al unui regim autoritar.Celebrăm astăzi momentele care au marcat debutul Revoluției Române. De aceea aici la Timișoara vreau săvorbesc în primul rând despre libertate.
Este mai simplu săvorbești despre libertate în raport cu opusul ei, în contexte care o îngrădesc, sub dictaturi.
Este mai greu sădiscerni ce înseamnălibertatea într-o lume care poate păstra bine aparența ei.
Libertatea nu trebuie subînțeleasă, pentru cănu este lipsităde provocări nici astăzi. Chiar dacădiferite, aceste provocări există. Nu e niciodatăinutil sau banal săvorbim despre libertate.
A consfinți libertatea pe hârtie nu este suficient. Pentru călipsa de opțiuni și de perspective, constrângerile sociale și economice, ineficiența instituțiilor care ar fi trebuit săserveascăcetățeanul ajung forme de îngrădire a libertății.
De aceea, în orice construim, suntem datori săavem mereu ca reper, ca principiu libertatea.
Aici, la Timișoara, comunsimul a fost învins pentru prima datăîn decembrie 1989. Regimul comunist s-a prăbușit așa cum s-a instalat: prin crime și abuzuri. De prea multe ori am arătat cănu am învățat nimic din istorie, deci nu ne mai putem permite săignorăm lecțiile trecutului, așa cum este conștientizarea ororilor pe care comunismul le-a produs în România. Pentru mine aceasta este cu siguranțăo temăde readus în prezent, de repus în discuția societății. Viitorul democratic al națiunii române depinde de modul în care ne asumăm un trecut tragic, dar și de felul în care demonstrăm zi de zi căștim săapărăm libertatea, drepturile omului și valorile europene. De aceea, avem mereu nevoie de amintire și reamintire, doar așa ne putem feri de comunism. România are nevoie de un mare muzeu național al comunismului care săinspire proiecte educaționale mari, săinspire teme privind diversitatea, nevoia de toleranță, de responsabilitate civică. Încalitate de președinte al României, voi pleda pentru construirea unui astfel de muzeu, pentru căpreședintele trebuie săvegheze la cultivarea și protejarea memoriei națiunii sale.
Un sfert de secol a trecut din decembrie 1989 – foarte mult pentru o viațăde om, suficient de mult pentru ca o națiune săfacăun bilanț.
Așa căavem datoria săne întrebăm cu luciditate: ce am făcut cu aceastălibertate a noastră, cucerităprin jertfă? Ce am făcut cu România în acest sfert de secol?
Sunt lucruri pe care le-am reușit, fărăîndoială. Am construit pentru România un sistem de securitate. Suntem membri ai NATO și avem un parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii. Astăzi România e o țarăsigură, din punct de vedere al securității și un partener credibil în lume.
Am integrat România în Uniunea Europeană. Este și acesta un bun câștigat, rezultatul unui acord, unui proiect național unanim împărtășit.
Avem o sumăde practici democratice încetățenite, libertatea de exprimare, dreptul la proprietate și o culturăcivică, participativădeja vizibilă.
Dar în același timp trebuie săne gândim la restanțele libertății. Și săne întrebăm:
Este sistemul democratic pe care l-am construit pe deplin funcțional sau nu?
Sunt sistemele noastre publice eficiente sau nu?
Este România azi o economie de piațăperformantăsau nu? A recuperat suficient din decalajul fațăde statele occidentale?
Ne-am valorificat noi potențialul și oportunitățile sau nu?
Răspunsul la toate acestea este mai degrabănu. La aceste capitole și la multe altele avem restanțe, unele chiar foarte mari.
Am integrat România într-un sistem de securitate și în construcția europeană, am pus-o pe un traseu democratic, dar am făcut prea puțin pentru oameni, pentru viața lor de zi cu zi.Aceastănațiune este una cu aspirații puternice. Dacănu le-ar fi avut, milioane de români n-ar fi luat drumul străinătății.
Toți cei care am făcut sau facem parte din clasa politică, de 25 de ani sau de câteva luni, trebuie sărecunoaștem sincer și direct: da, avem o responsabilitate.
Clasa politicăeste responsabilăpentru a nu fi reușit săconstruiascăaici în România un spațiu pentru împlinirea acestor aspirații. Pentru a nu fi performat pe măsura angajamentelor, pentru a fi subestimat dorința de progres și prosperitate a românilor.
De fapt, marea dezamăgire a oamenilor nu a venit, cred, doar din lipsa de rezultate. Ci din lipsa de recunoaștere a restanțelor. Din faptul căde fiecare datăs-a trecut mai departe ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Și căpeste promisiuni neonorate s-au făcut alte și alte promisiuni.
Clasa politicănu a înțeles pe deplin căodatăcu libertatea vine și responsabilitatea, căodatăcu puterea vine și răspunderea în fața oamenilor.
Efectele acestui lucru se văd peste tot.
Relația dintre clasa politicăși cetățeni a fost profund deteriorată. Parteneriatul a fost înlocuit de neîncredere.
Sunt generații întregi care pleacăîn străinătate în căutarea unui loc de muncăși copii care cresc singuri. Sunt tineri care nu știu încotro s-o apuce.
Sunt oameni de vârsta mea care își găsesc cu greu locul în societate, deși au trăit deopotrivăapăsarea comunismului și greutățile tranziției.
Sunt părinții și bunicii noștri, care abia trăiesc dintr-o pensie și care toatăviața au sperat într-o schimbare fărăca ea săvinăcu adevărat.Asta a fost pânăacum. Ceea ce nu înseamnăcăde mâine nu putem face lucrurile altfel. Dimpotrivă.
Reconstrucția începe cu recunoașterea restanțelor, cu asumarea răspunderii și împăcarea cu trecutul. Va trebui săne împăcăm cu acest trecut, nu înainte de a-i fi învățat lecțiile și săne uităm spre viitor.
Vreau ca în decembrie 2014 săînchidem acest capitol istoric și săîncepem împreunăun nou proiect național.
Va trebui sălucrăm consecvent și coerent, pas cu pas.
Nu-i vom convinge nici pe românii de acasă, nici pe cei din străinătate decât atunci când vor vedea călucrurile se întâmplăîn practică.
Atunci când vor vedea căexistălocuri muncăși salarii decente, căau sisteme sociale de sănătate, de educație comparabile cu cele din țările occidentale. Și mai ales când vor vedea cănu mai acumulăm restanțe și știm ce vrem săfacem cu libertatea câștigată.
Nu putem fi țara proiectelor mereu începute și mereu neterminate, de la Constituție la autostrăzi.
Moștenirea Revoluției ne obligăla o Românie a lucrului bine făcut, la o Românie în care cetățenii sunt respectați și instituțiile sunt în serviciul public, proiectele sunt duse la bun sfârșit, iar valoarea este apreciatăși răsplătită.
.gif)
