Europa nu scapă de furia vremii. În Spania şi Franţa se simt deja primele efecte.
Şi francezii luptă cu vremea rea. Furtuna Kirk a provocat dezastru în departamentul Seine-et-Marne, în ultimele zile. Sunt zone unde apa a ajuns la aproape doi metri. Zeci de case au fost inundate, iar un azil și un spital au fost evacuate. „Am montat mașina de spălat pe un blat, frigiderul pe un blat de beton. Am încercat să facem față cât de bine am putut cu o pompă. Și apoi, apa a înconjurat casa şi a intrat din toate părțile. Deci nu a mai avut rost”, spun localnicii.
Nici Spania nu scapă de furia vremii. Furtuna Berenice ameninţă să lovească, în această noapte, mai multe oraşe. În provincia Toledo drumurile au fost înghiţite de apele unui râu ieşit din matcă.