Degustarea cârnaților bănățeni, o tradiție savuroasă FOTO-VIDEO

Posted on Feb 2 2018 - 3:37pm by petre

Redactorii săptămânalului de limbă germană „Banater Zeitung” au organizat şi în 2018 „Degustarea cârnaţilor bănăţeni” – „Worschkoschtprob”, sărbătoare cu o tradiţie de câteva decenii pentru minoritatea germană din Banat şi nu numai.

Evenimentul din acest an a fost organizat, joi, la Căminul Cultural din comuna Șag, în parteneriat cu Federaţia Caritas a Diecezei Timişoara, Forumul Democrat al Germanilor din Banat și Forumul Democrat al Germanilor din România.Carnati_46 Carnati_47 Carnati_48 Carnati_49 Carnati_50 Carnati_51 Carnati_52 Carnati_53 Carnati_54 Carnati_55 Carnati_56 Carnati_57 Carnati_58 Carnati_59 Carnati_60 Carnati_61 Carnati_62

La eveniment au luat parte producători cu probe de cârnaţi din propria gospodărie, abonaţi ai ziarului Banater Zeitung şi invitaţi.

Au fost jurizate mai multe probe de cârnați, dintre care trei au fost considerate de către juriu ca meritorii pentru a ocupa podiumul, iar o alta a fost votată favorită de către public.

Scurt istoric

Suplimentul „Banater Zeitung” (BZ) şi ziarul-gazdă „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien” (ADZ) continuă o tradiţie veche de mai multe decenii: „Worschtkoschtprob”/„Degustarea cârnaţilor”, iniţiată in anii 1970 de către redactorii ziarului „Neue Banater Zeitung” (NBZ).

„Worschtkoschtprob” a fost iniţial o manifestare desfăşurată în redacţie, acolo unde cititorii aduceau, pentru degustare și concurs, mostre ale cârnaţilor făcuţi în casă, „juriul degustător” fiind redactorii. Ziua desfăşurării evenimentului era publicată doar în NBZ, fapt pentru care participau doar cititori ai ziarului. Pentru ziar era un bun prilej de strângere a relaţiilor dintre redactori şi cititori.
Începând din anul 1995, publicaţia Banater Zeitung a decis să organizeze o manifestare publică, mizând în continuare pe pasiunea bănăţenilor pentru cârnaţi.

Astfel – după ce mulți ani evenimentul a avut loc doar la Casa Adam Müller Guttenbrunn din Timișoara, în ultmii ani s-au organizat manifestări de acest gen la Sânnicolau Mare (2012), Lugoj (2013), Sântana (2014), Radna/Lipova (2016) {i Bocșa (2017).

„Banater Zeitung” apare din anul 1993 ca supliment săptămânal al singurului cotidian de limbă germană ce apare la est de Viena, „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien”.

Comments

comments

About the Author