Certificate false de vaccinare cu datele unui centru din Timișoara scoase la vânzare în Arad

Posted on iul. 8 2021 - 11:08am by petre

 

O anchetă a fost deschisă la Arad după ce pe grupul de Facebook „Mămici din Arad” o persoană a scos la vânzare certificate care atestă vaccinarea anti-COVID.

Din informațiile obținute până în prezent, cel puțin un asemenea certificat ar fi fost deja livrat unei persoane, relatează realitateadearad.net.

 

Aparent, oferta vine de pe un cont creat pe 5 iunie, când persoana respectivă a și devenit membru al grupului. Respectiva persoană susține că lucrează pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din Timișoara.

Un certificat de vaccinare care ar fi fost furnizat de această persoană și a apărut în spațiul public ar atesta în fals o vaccinare completă realizată la un centru de vaccinare tot din Timișoara.

”Am fost sesizați prin apel 112, despre faptul că o persoană ar vinde certificate de vaccinare Covid-19 pe o rețea de socializare.

Polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale”, a afirmat purtătorul decuvânt al Poliției Arad, Livia Pescar.

Este primul caz de posibil trafic cu certificate de vaccinare care se află în atenția polițiștilor din Arad.

Comments

comments

About the Author